logo

Chişinăul şi Tiraspolul au politizat domeniul transporturilor, studiu


https://www.ipn.md/ro/chisinaul-si-tiraspolul-au-politizat-domeniul-transporturilor-studiu-7967_1008749.html

Chişinăul şi Tiraspolul au politizat domeniul transporturilor de pasageri şi de mărfuri, iar cerinţele fiecărei părţi vizavi de acest sector creează un fel de inflaţie, notează Iurie Mihalache, autorul studiului „Republica Moldova şi regiunea transnistreană din perspectiva relaţiilor de transport”, transmite IPN.

Iurie Mihalache, expert asociat al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, a remarcat că autorităţile constituţionale ajustează cadrul legal în domeniul transporturilor la cel european, pe când administraţia de la Tiraspol se aliniază legislaţiei ruseşti, iar aceasta a dus la politizarea dosarului transporturilor. Potrivit lui, reluarea circulaţiei trenurilor marfare prin segmentul transnistrean poate fi văzută doar ca un proiect de scurtă durată întrucât acordurile trebuie prelungite în fiecare an.

Administraţia de la Tiraspol a introdus în 2003 taxe pentru traversarea aşa-zisei frontiere de pe Nistru. Chiar dacă peste 5 ani acestea au fost anulate, se menţine şi acum taxa pentru vizitele de lungă durată în raioanele din stânga Nistrului. Cea mai mare problemă o au şoferii de taxi de pe malul drept, ei fiind obligaţi să achite o taxă sau li se întocmesc procese-verbale de comitere a contravenţiilor.

Cât priveşte transportul aerian, autorul studiului a menţionat că la Tiraspol există un aeroport, dar acesta este nefuncţional, fiind folosit ocazional de pacificatorii ruşi. În acest context, autorităţilor li se sugerează să respingă orice tentativă de negociere cu partea transnistreană în privinţa oportunităţii deschiderii aeroportului la Tiraspol.

Preşedintele Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor, Eugen Daţco, prezent la lansarea studiului, a specificat că transportatorii din Moldova au pierdut piaţa transnistreană. Ei suportă pierderi mari fiindcă sunt nevoiţi să ocolească segmentul transnistrean.

Studiul recomandă iniţierea unor proiecte comune în perspectiva reintegrării Republicii Moldova, de asamblare a troleibuzelor şi modernizarea transportului electric de pasageri de pe ambele maluri ale Nistrului.