logo

Chişinăul şi Bucureştiul vor desfăşura consultări consulare în problema vizelor pentru România


https://www.ipn.md/ro/chisinaul-si-bucurestiul-vor-desfasura-consultari-consulare-in-problema-vizelor--7965_963061.html

Pe parcursul lunilor ianuarie şi februarie vor avea loc consultări consulare moldo-române la nivel de experţi, la care va fi abordată problema vizelor pentru România şi procesul de implementare a Acordului moldo-român privind călătoriile reciproce ale cetăţenilor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului moldovean al Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Acest fapt a fost convenit vineri, 12 ianuarie, în cadrul unei întrevederi a viceministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Valeriu Ostalep, şi ambasadorului României la Chişinău, Filip Teodorescu. Subiectul principal al discuţiei a fost axat pe modalitatea de implementare a Acordului între guvernele celor două state privind călătoriile reciproce ale cetăţenilor, prin care, începând cu 1 ianuarie 2007, a fost introdus regimul de vize pentru cetăţenii moldoveni care intenţionează să călătorească în România. Filip Teodorescu a menţionat acţiunile întreprinse de Ambasada României în RM şi MAE român cu scopul facilitării procedurilor de obţinere a vizelor pentru cetăţenii moldoveni începând cu luna noiembrie 2006, şi în special după 1 ianuarie 2007. În context, a fost menţionat faptul că cetăţenii moldoveni pot depune formularul de solicitare a vizei individuale, însoţit de documentele necesare prin programare on-line direct de pe site-ul Ambasadei, de luni până vineri (9.00–15.00). De asemenea, cererile de viză pot fi examinate fără programare prealabilă doar în cazuri de urgenţă stabilite expres în Acord şi calificate în cazuri de excepţie de către Consulul Ambasadei. Totodată, sunt acordate vize colective în baza solicitărilor agenţiilor turistice şi agenţilor economici. Ambasadorul a dat asigurări că misiunea diplomatică română de la Chişinău lucrează la capacitatea maximă, iar în curând urmează a fi extins numărul de programări on-line pentru solicitarea vizelor de la 30 la 100 pe zi, ceea ce va contribui la soluţionarea dificultăţilor de procesare a programărilor cu care se confruntă la moment cetăţenii moldoveni. De asemenea, s-a menţionat că cererile de prelungire a permiselor de şedere pentru studenţii şi elevii care studiază în România sunt examinate în mod prioritar. Cât priveşte eliberarea vizelor pentru transportatorii auto din R. Moldova, Teodorescu a recomandat ca aceştia să facă solicitări de vize colective din partea asociaţiile transportatorilor, ceea ce va permite eliberarea vizelor în termeni mai rapizi, neexcluzând totodată posibilitatea solicitării vizelor individuale. Comunicatul MAEIE nu menţionează nimic despre subiectul eventualei deschideri a unor secţii consulare la Cahul şi Bălţi, solicitare făcută de MAE de la Bucureşti încă la începutul anului trecut şi rămasă până în prezent fără vreo reacţie oficială din partea autorităţilor de la Chişinău.