Chişinăul şi Bucureştiul pledează pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor de cooperare bilaterală
https://www.ipn.md/ro/chisinaul-si-bucurestiul-pledeaza-pentru-extinderea-si-aprofundarea-relatiilor-d-7965_961425.html
Delegaţia oficială a Senatului Parlamentului României, aflată în vizită în R. Moldova a avut întrevederi cu premierul Vasile Tarlev şi preşedintele Vladimir Voronin. În cadrul acestora s-a menţionat necesitatea aprofundării relaţiilor bilaterale dintre cele 2 state.
În cadrul întrevederii cu preşedintele, Vladimir Voronin a remarcat importanţa consensului politic din cadrul Parlamentului R. Moldova pentru realizarea direcţiilor strategice de integrare europeană şi de reunificare a R. Moldova, a altor obiective de dezvoltare şi consolidare social-economică. Preşedintele a specificat că o prioritate în activitatea Legislativului se înscrie armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană. Voronin s-a referit, de asemenea, la ultimele evoluţii în procesul de reglementare transnistreană. În context, şeful statului a apreciat drept o mare reuşită diplomatică includerea pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU, la solicitarea R. Moldova şi partenerilor săi din GUAM, a chestiunii privind conflictele îngheţate din zona Mării Negre şi din sudul regiunii caucaziene şi impactul lor asupra păcii şi securităţii internaţionale.
În cadrul întrevederii cu prim-ministrul Vasile Tarlev, părţile au efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei social-economice şi politice din ambele ţări, optând pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor de cooperare bilaterală în toate domeniile de interes reciproc. Şeful Cabinetului de miniştri a accentuat necesitatea consolidării relaţiilor de colaborare în domeniul comercial-economic. Premierul s-a referit în special la implementarea proiectelor din domeniul energetic, cum ar fi construcţia liniei electrice de tensiune înaltă Bălţi-Suceava, identificarea modalităţilor şi căilor în vederea diversificării surselor energetice etc. Prim-ministrul a mai evidenţiat oportunitatea ajustării cadrului legislativ existent între ambele ţări, în vederea apropiatei aderări a României la Uniunea Europeană.
În cadrul celor 2 întrevederi, Nicolae Văcăroiu a accentuat interesul părţii române pentru intensificarea contactelor parlamentare dintre cele două ţări la diferite nivele şi valorificarea plenară a dimensiunii legislative a colaborării moldo-române. Preşedintele Senatului român a menţionat spectrul larg de probleme care urmează a fi examinate în cadrul vizitei actuale. Văcăroiu s-a referit, în special, la problematica revitalizării mecanismului de cooperare dintre cele două legislative, precum şi la cea a noilor reglementări pe care partea română urmează să le efectueze în raport cu R. Moldova în contextul apropiatei aderări a României la UE.
Nicolae Văcăroiu a exprimat disponibilitatea autorităţilor române de a împărtăşi R. Moldova experienţa acumulată în procesul de negociere şi de aderare la UE. De asemenea, preşedintele Senatului român a reiterat poziţia Bucureştiului de susţinere a R. Moldovei în soluţionarea problemei transnistrene.