Automobilele cu numere de înmatriculare eliberate de administraţia de la Tiraspol vor putea să traverseze frontiera moldo-ucraineană. Biroul pentru Reintegrare de la Chişinău anunţă că soluţia este temporară şi se aplică din 26 octombrie, transmite IPN.
Conducătorii mijloacelor de transport particulare din regiunea transnistreană, care au reşedinţă permanentă în regiune, fac dovada acestui fapt şi deţin toate celelalte acte necesare pentru traversarea frontierei de stat, pot trece prin punctele de traversare a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi Ucraina.
Măsura respectivă este luată în sprijinul locuitorilor din stânga Nistrului, care întâmpină dificultăţi în înregistrarea mijloacelor de transport în registrul oficial al Republicii Moldova şi ţine cont de poziţia exprimată pe acest subiect de partea ucraineană şi alţi parteneri externi.
Această excepţie temporară va fi aplicată până la identificarea unei soluţii complexe în problema legată de sistemul de înregistrare şi de circulaţia mijloacelor de transport din regiunea transnistreană.
Anterior, pe 24 august, autorităţile de la Chişinău au luat decizia de a interzice traversarea frontierei moldo-ucrainene cu automobile înregistrate în regiunea transnistreană. Subiectul dat a fost abordat de mai multe ori la întâlnirile reprezentanţilor politici de la Chişinău şi Tiraspol.