Chişinăul nu a adoptat încă o poziţie oficială privind incidentul de săptămâna trecută în zona de securitate
https://www.ipn.md/ro/chisinaul-nu-a-adoptat-inca-o-pozitie-oficiala-privind-incidentul-7965_978688.html
Incidentul de vineri, 30 octombrie, în zona de securitate, este un caz mult mai grav decât cel din 2001, când preşedintelui moldovean de atunci, Vladimir Voronin, i s-a interzis accesul în regiunea transnistreană. Aceasta întrucât comandanţii trupelor pacificatoare coordonează situaţia în zona de securitate şi stabileşte regulile de joc, inclusiv pentru acelaşi vameş de care a fost reţinut. Constatarea aparţine lui Ion Leahu, membru al Comisiei Unificate de Control.
Comandatul superior al contingentului moldovenesc al trupelor pacificatoare mixte, colonelul Aurel Fondos, a fost reţinut săptămâna trecută, pentru 7 ore în postul vamal transnistrean, la intersecţia şoselei Dubăsari – Tiraspol cu drumul ce duce de la Coşniţa spre Vadul lui Vodă. Fondos a scăpat de arest numai pentru că a fost înconjurat de observatorii militari.
Solicitat de reporterul Info-Prim Neo, Ion Leahu, a declarat că Fondos a fost oprit din drum de către miliţienii transnistreni, dar că mai târziu s-a implicat şi şeful postului vamal, care i-a cerut să se legitimeze şi să permită ca maşina în care se deplasa să fie supusăcontrolului vamal. Leahu susţine că, potrivit documentelor adoptate de CUC, membrii CUC şi comandanţii pacificatorilor sunt inviolabili în zona de securitate. Ei nu pot fi opriţi şi cu atât mai mult percheziţionaţi.
Fondos a solicitat deplasarea la faţa locului a grupului de observatori militari. Aceştia au obţinut accesul la postul vamal cu o mare întârziere, deoarece li s-a cerut ca deplasarea lor să fie autorizată de către comandantul suprem al trupelor de pacificare din partea Tiraspolului. Când s-au prezentat observatorii militari, Fondos le-a arătat ce are în maşină. El transporta câţiva saci de cartofi şi varză de la batalionul din Cocieri la batalionul din Coşniţa. Vameşul a declarat că Fondos face contrabandă şi a cerut factura de procurare şi de transportare a mărfii, dar nu s-a liniştit nici după ce aceasta a fost prezentată. El a declarat că are ordin de la superiorii săi, ca Fondos să fie escortat la Dubăsari.
Abia seara, după ora 19.00, când ceilalţi comandanţi superiori ai trupelor de pacificare mixte (reprezentantul Rusiei, Ucrainei şi al Transnistriei) au anunţat că au decis să se deplaseze personal la faţa locului, vameşii l-au eliberat pe colonelul Fondos.
În acest context, Leahu a declarat că „totul depinde nu de regulament, norme şi înţelegeri, dar depinde de poziţia reprezentantului Federaţiei Ruse”. „În momentul în care acesta a ordonat ca toţi să se deplaseze încolo, colonelul Fondos a fost eliberat”, a spus Leahu.
Responsabili din cadrului fostului Minister al Reintegrării au declarat că autorităţile au decis, în momentul în care au aflat despre incident, să nu-l dea publicităţii până va fi clarificat. El va fi dezbătut joi, 5 noiembrie, în cadrul şedinţei CUC, la Bender.
Abia marţi, 4 noiembrie, vicepremierul pe problemele de reintegrare, Victor Osipov, s-a referit la întâmplările din zona de securitate de vineri, 30 octombrie, declarând că Guvernul moldovenesc încă nu a adoptat o poziţie privind incidentul respectiv.
„Este un regim creat prin dispreţ faţă de Constituţia Republicii Moldova. E firesc să guverneze prin structuri care să adopte un comportament ilegal”, a declarat Osipov. În opinia lui, evenimentul de vineri denotă o rivalitate între organele de forţă ale transnistriei.