logo

Chișinău Arena va crește atractivitatea Moldovei pentru evenimente de anvergură, opinie


https://www.ipn.md/ro/chisinau-arena-va-creste-atractivitatea-moldovei-pentru-evenimente-de-anvergura-7967_1044704.html

Odată cu apariția complexului Arena Chișinău va crește și atractivitatea Moldovei de a găzdui concerte de anvergură. De această opinie este secretarul de stat în domeniul culturii de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Andrei Chistol. Potrivit lui, Chișinăul ar putea deveni un punct de atracție turistică atât pentru cetățenii din țară, cât și pentru cei de peste hotare, transmite IPN.

Funcționarul spune că acest complex va fi în corespundere și cu standardele federațiilor internaționale de sport. La etapa de stabilire a condițiilor cărora trebuie să răspundă Arena Chișinău au fost consultate federațiile de profil din Moldova. „Deja sunt anumite semnale din partea mediului cultural că avem nevoie de o platformă modernă de a organiza aceste concerte și interesul populației față de activitățile culturale va crește foarte mult”, a spus Andrei Chistol în cadrul emisiunii „Tema zilei” de la postul de televiziune Canal 2.

Managerul Federației Sportive de Minifotbal, Sergiu Carauș, susține că un asemenea complex era absolut necesar pentru Republica Moldova. Potrivit lui, unii sportivi se antrenează acum într-o sală polivalentă unde este frig și nu sunt condițiile necesare. „Tiraspolul are bazin olimpic, Tiraspolul are pistă de atletism olimpică, are stadion, noi, în schimb, nu avem nimic – nici bazin olimpic, pistele de atletism abia acum au fost instalate”, afirmă Sergiu Carauș.

Duminică, 14 octombrie, la Stăuceni au fost lansate lucrările de construcție a complexului multifuncțional de importanță națională Chișinău Arena. Complexul, care va dispune de o arenă polivalentă cu o capacitate de peste patru mii de spectatori, o sală dedicată pentru antrenamente și evenimente mici; bazin olimpic etc., urmează să fie dat în exploatare în termen de 12 luni.