Deputatul Platformei DA, Blocul ACUM, Chiril Moțpan, spune că a făcut recent o solicitare în Parlament la adresa Serviciul de Informații și Securitate (SIS) cu privire la activitatea unor canale obscure de Telegram. La ceva timp, asupra sa a fost îndreptată „o avalanșă de înjurături și informații nebuloase”, spune parlamentarul, citat de IPN.
Într-un briefing de presă, Chiril Moțpan a declarat că un text prezentat drept știre, care a ajuns să circule liber și pe unele canale de Telegram, i-a trezit suspiciuni pentru că face trimitere la informații care țin de secretul de stat. Deputatul se întreabă cum a fost posibil ca difuzarea unor informații strict confidențiale să aibă loc.
Acesta spune că, la sfârșitul lunii septembrie 2019, pe când exercita funcția de șef al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, doi ofițeri superiori ai SIS, care dețineau funcții importante în Direcția generală spionaj extern, au solicitat audiență. De la ei a aflat că au lucrat mai multe luni sub acoperire în Afganistan pentru a obține eliberarea ostaticilor moldoveni. Operațiunea a fost însă dată peste cap „de FSB-ul rusesc, care s-a implicat în această operațiune pentru a-i face PR lui Igor Dodon, care intrase în campania electorală”, susține deputatul.
Pentru că cei doi ofițeri au depus o plângere cu acuzații la adresa SIS, Chiril Moțpan spune că a avut o discuție la acest subiect cu Alexandr Esaulenco, conducătorul instituției. A fost informat că cei doi ofițeri au depus benevol cerere de demisie. Ulterior a aflat că petiționarii au acționat instituția în instanța de judecată. Nu a mai vorbit despre acest subiect cu nimeni altcineva și totuși, informația despre întâlnirea cu ofițerii a ajuns să circule liber pe unele canale de Telegram.
„Au fost divulgate în mod abuziv informații secrete și strict secrete ce vizează detaliile lucrului operativ desfășurat pe linia spionajului extern. Or, formele și metodele de activitate, precum și identitatea ofițerilor operativi și a surselor, sunt informații strict secrete care trebuie protejate”, a relatat deputatul Platformei DA.
Chiril Moțpan mai spune că, pe unul din site-urile în limba rusă, a apărut un text despre cei doi ofițeri și un membru al echipajului care a suferit traumatisme grave la căderea elicopterului. Acum două săptămâni, a avut o discuție cu acest membru al echipajului, care a spus că a ajuns fără voia lui un „element însemnat în jocurile lui Dodon”. Într-o altă postare apare numele unuia din cei doi ofițeri. În alta se face trimitere la anumite înregistrări ale discuției purtate de deputații Blocului ACUM cu un partener de dezvoltare. În context, Chiril Moțpan presupune că a fost interceptat. Conform surselor neoficiale, informațiile ar fi difuzate de un angajat al SIS, care se pretinde că a demisionat și a fost detașat într-o instituție de stat.
Chiril Moțpan a sesizat Procuratura Generală, care deja a fost informată cu privire la aceste detalii, să urgenteze examinare plângerilor.