Prim-ministrul Chiril Gaburici şi-a anunţat demisia vineri, 12 iunie, în cadrul unui briefing de presă. Acesta a spus că cetăţenii sunt egali în faţa legii, iar justiţia este una pentru toţi şi crede că un prim-ministru, ca orice cetăţean, trebuie să sprijine o anchetă obiectivă şi să beneficieze de aceasta. „Îmi pare foarte rău că am lăsat subiectul cu prezenţa sau absenţa unei diplome să ia conotaţii diferite şi să fie folosită în diferite jocuri politice”, a declarat Chiril Gaburici, spunând că speră că odată cu demisia sa nu va mai exista suspiciunea că ancheta nu s-a desfăşurat corect şi transparent, transmite IPN.
Chiril Gaburici şi-a mai exprimat speranţa că subiectul diplomei sale, pe care îl consideră lipsit de importanţă, va fi scos de pe ordinea de zi, iar opinia publică se concentra pe problemele reale ale ţării. Un motiv pentru care renunţă la funcţie este şi faptul că nu are putere şi mână liberă în funcţia de prim-ministru. „Iar eu, odată cu cele 3 priorităţi stabilite şi planul de acţiuni formulat, am nevoie de acces la instrumentele necesare şi voinţă politică din partea tuturor partidelor atât din cadrul coaliţiei, dar şi din opoziţie, pentru a schimba cursul ţării. Am vorbit deja despre situaţia băncilor, sistemului de asigurări, despre situaţia generală din economie şi ţară. Cred că nu putem mima reforme şi sunt necesare acţiuni urgente şi concrete pentru a redresa lucrurile. În caz contrar, devenim complici şi prizonieri ai situaţiei actuale”, a spus Chiril Gaburici.
Acesta a făcut apel către liderii coaliţiei să vadă în demisia sa „un start imediat al formării unei noi majorităţi parlamentare şi a unui nou guvern”. Gaburici a mai spus că îşi doreşte ca la baza noului program de guvernare să stea lupta cu corupţia, depolitizarea tuturor instituţiilor, precum şi securizarea sistemului financiar-bancar. „Vreau să mulţumesc cetăţenilor Republicii Moldova şi să îi asigur că gestul meu nu este un pas înapoi, ci un pas înainte pentru ţară, iar cele 3 luni ale mele în Guvern au asigurat, prin lansarea mai multor iniţiative, zdruncinarea sistemului. Sper că acum va fi posibilă în regim de urgenţă repornirea motoarelor şi evitarea unei crize politice şi guvernamentale”, a subliniat Gaburici.
„Realizez care au fost jocurile politice şi înţeleg imaginea care s-a lăsat creată în jurul meu. Nu m-am împotrivit şi nu am construit drept răspuns, la rândul meu, scenarii sau campanii de PR. Nu mi-am dorit să alimentez jocuri străine. Am venit în fruntea executivului să muncesc şi să livrez rezultate şi împreună cu echipa mea - asta am făcut”, a spus premierul. Acesta a dat asigurări că, indiferent de ce va face în continuare, va rămâne un susţinător al modernizării şi dezvoltării Republicii Moldova. El a mai spus că este împăcat cu sine şi cu deciziile luate şi că este conştient că gestul său va fi „interpretat, reinterpretat şi folosit de anumite grupuri de interese”, însă a spus că nu este un gest politic, fiindcă nu este politician, ci manager, iar gestul său este mai curând unul strategic şi matematic.