Până la sfârșitul anului curent se va încheia proiectul „Drumuri bune pentru Moldova”, inițiat de guvernare, însă acesta se cere continuat. Ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, susține prelungirea este necesară pentru că numărul de kilometri reparați este insuficient, dar și pentru că asemenea proiecte sunt ireversibile. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Replica” de la postul de televiziune Prime TV, citată de IPN.
Potrivit lui, lucrările de reparație a drumurilor sunt în desfășurare în 70 de localități. „Avem 22 de localități în care lucrările deja s-au finalizat. Oamenii deja beneficiază de aceste drumuri”, spune ministrul. Chiril Gaburici spune că termenul limită pentru efectuarea lucrărilor în cele 1200 de localități este sfârșitul acestui an.
Petru Răbdău, primarul satului Rădeni din raionul Strășeni, spune că lucrările din comuna pe care o reprezintă s-au încheiat. În opinia lui, programul „Drumuri bune pentru Moldova”, inițiat de Guvern are cel mai rapid și direct impact pentru cetățeni. „Acest program va reduce din problemele cu care se confruntă localitatea. Desigur, nu 100%”, spune primarul.
Jurnalistul Oleg Cosîh susține că banii cheltuiți pentru proiect ajung înapoi în economia țării sub formă de salarii, impozite achitate de către companiile care efectuează lucrările, impozite pe venit. „Acesta are un efect de multiplicare. Economiștii înțeleg că aceste 1,5 miliarde de lei injectate în economie vor aduce multe avantaje pe care oamenii le vor simți”, spune jurnalistul.
La începutul acestei primăveri, guvernarea a anunțat că peste 1200 kilometri de sectoare de drum din peste o mie de localități din țară vor intra în șantier pe parcursul acestui an, iar autoritățile publice centrale intenționează să cheltuiască pentru reparația acestora circa 1 miliard 600 milioane lei din sursele proprii, dar și din donațiile partenerilor externi precum BERD, BEI și Banca Mondială.