logo

Chiril Gaburici s-a întâlnit în această dimineaţă cu Dmitri Medvedev


https://www.ipn.md/ro/chiril-gaburici-s-a-intalnit-in-aceasta-dimineata-cu-dmitri-medvedev-7965_1020437.html

Prim-ministrul Chiril Gaburici şi omologul său rus, Dmitri Medvedev, au convenit asupra reluării activităţii Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare economică, care constituie o platformă de discuţii şi pentru alte domenii. Cei doi premieri s-au întrunit în această dimineaţă, 29 mai, în oraşul Burabai, Republica Kazahstan, unde se desfăşoară Summitul şefilor de guverne ai Comunităţii Statelor Independente (CSI), transmite IPN cu referire la serviciul de presă al Guvernului.

Şeful executivului de la Chişinău a reiterat în cadrul discuţiilor că alegerea vectorului european nu este o alegere contra Rusiei şi i-a mulţumit lui Dmitri Medvedev pentru primii paşi făcuţi în redeschiderea pieţei ruse pentru produsele agricole moldoveneşti.

Premierul rus Dmitri Medvedev şi-a exprimat acordul în vederea ameliorării relaţiilor comercial-economice, benefice pentru economiile celor două state.„Dialogul dintre ţările noastre trebuie să continue într-o manieră constructivă”, a menţionat oficialul rus.

Prim-ministrul Chiril Gaburici se află într-o vizită de două zile în Kazahstan.