Chiar dacă uneori nu am fost înţeleşi, mergem mai departe, viceministru al sănătăţii
https://www.ipn.md/ro/chiar-daca-uneori-nu-am-fost-intelesi-mergem-mai-departe-viceministru-al-sanatat-7967_994836.html
[Ştire Info-Prim Neo din ciclul „2011: cum a fost şi cum n-a fost”]
Anul 2011 a fost unul cu multe reuşite în domeniul sănătăţii, dar şi cu provocări. Viceministrul sănătăţii, Viorel Soltan, afirmă că s-a mers pe calea reformei. „În unele cazuri nu am fost înţeleşi. În altele nu am înţeles noi de ce s-a întâmplat aşa. Au fost încercări pentru Ministerul Sănătăţii pe care le-am trecut şi urmează să continuăm reformarea”, a declarat viceministrul pentru Info-Prim Neo.
Oficialul a menţionat că una dintre cele mai mari reuşite a fost reglarea preţului la medicamente. „Am reuşit să menţinem un control asupra preţului. În fiecare an acesta creştea foarte mult. În 2008, de exemplu, a crescut cu 20%. Anul acesta nu doar am reuşit să-l menţinem, ci şi să-l scădem cu 2%. Este un succes pe fundalul creşterii preţurilor la multe produse”, a subliniat Viorel Soltan.
Viceministrul a comunicat că s-a decis să se meargă mai departe şi cu Programul Naţional de control HIV/SIDA. Centrul SIDA a fost desemnat responsabil de managementul şi coordonarea întregului program. „Republica Moldova este considerată un lider şi un exemplu printre alte state la menţinerea unei poveri mici HIV/SIDA. Dacă în alte state situaţia a degradat, noi am reuşit să o menţinem la un nivel destul de jos”, a precizat oficialul.
Şi directorul executiv al Institutului pentru Drepturile Omului (IDOM), Vanu Jereghi, consideră că anul acesta a fost unul crucial în domeniul sănătăţii, mai ales în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului şi în speţă a persoanelor care suferă de HIV/SIDA. „Pe parcursul anului 2011 s-a reuşit eliminarea din legislaţia moldovenească a termenilor şi prevederilor discriminatorii. Chiar dacă au mai rămas unele regulamente interne care mai pot provoca situaţii discriminatorii, în mare parte din legislaţie s-a scos tot ce se putea scoate pentru evitarea stigmatizării şi discriminării oamenilor HIV pozitivi”, a comunicat directorul IDOM.
Viceministrul sănătăţii, Viorel Soltan, a ţinut să menţioneze că în 2011 s-a conlucrat foarte mult cu parteneri internaţionali pentru realizarea mai multor proiecte, dar nici aici nu a mers totul ideal şi s-a muncit mult pe ultima sută de metri. „Astfel, proiectul susţinut de Banca Mondială şi UE - reconstrucţia Spitalului Clinic Republican, era sub pericolul să rateze finanţarea. Am fost puşi în situaţia că până în decembrie trebuia să semnăm contractul cu agenţia ce urma să se ocupe de reconstrucţie. Acest termen era stresant pentru noi deoarece metodologia impusă de parteneri necesita mai mult de 7 luni pentru efectuarea achiziţiilor. Am reuşit totuşi să semnăm chiar mai înainte şi nu am pierdut grantul de aproape 5 mln euro”, a spus oficialul.
Viceministrul a mai comunicat că în premieră Moldova a semnat un acord de parteneriat public-privat şi a obţinut extinderea finanţării din partea Băncii Mondiale, care a oferit 10,2 mln dolari suplimentar pentru renovarea centrelor de sănătate din zonele rurale. 70 de centre vor fi renovate sau construite din talpă.
„Nu pot spune că ne-am pus în plan ceva şi nu am reuşit să realizăm. Mai degrabă sunt unele lucruri care sunt în derulare şi nu merg atât de repede cum ne-am dori. De exemplu, Legea cu privire la dispozitivele medicale. Am înţeles că trebuie o ordine pe această piaţă, am încercat să promovăm această lege, a fost avizată de către Guvern, dar încă se discută în comisiile parlamentare. Ne-am fi dorit ca această lege să treacă anul acesta fiindcă avem nevoie de ea”, a menţionat Viorel Soltan.
În 2011 reforme au fost derulate şi la Centrul de chirurgie a inimii. „Am ajuns la ideea că e mai bine ca banii să meargă spre actul medical propriu-zis decât la achitarea unor servicii care nu sunt necesare. Toate vehiculările şi neînţelegerile în jurul acestei reforme au fost nişte provocări, am reuşit să explicăm oamenilor de ce e necesară reforma”, a comunicat Viorel Soltan.
Despre domeniile în care trebuie să se mai muncească, şi încă foarte mult,directorul executiv al IDOM, Vanu Jereghi, a menționat că în domeniul psihiatric avem legislaţie bună, însă practicile sunt foarte proaste.
O altă problemă, potrivit lui Vanu Jereghi, sunt litigiile care vizează probleme de sănătate şi care deseori durează exagerat de mult. IDOM a acţionat de câţiva Ministerul Sănătăţii ani în judecată pentru modificarea formularelor pe care le prezentă angajaţii la serviciu după concediul de boală. Vanu Jereghi spune că nu înţelege de ce patronii trebuie să ştie ce boală a avut angajatul, când pe acesta trebuie să-l intereseze doar perioada cât durează boala.
[Mariana Galben, Info-Prim Neo]