Cetăţenii simpli nu citesc programele electorale, pentru ei contează capacitatea partidelor de a produce evenimente publice de rezonanţă. Interviu Info-Prim Neo cu Igor Boţan.

Campania electorală este în plină desfăşurare. Concurenţii electorali şi-au etalat programele, platformele, lozincele şi simbolurile. Fiecare îşi laudă „marfa” cum poate mai bine pentru a atrage cât mai mulţi alegători. Unii strigă că au cea mai bună soluţie pentru ieşirea din criza economică, alţii – că ştiu cel mai bine cum să stârpească din societate corupţia, cei mai mulţi ne asigură că cunosc cea mai scurtă cale spre Uniunea Europeană. Aflat în faţa atâtor oferte de toate culorilor, ca într-un bazar oriental, alegătorul trebuie să-şi dea votul pentru un singur concurent, unul în mâinile căruia să-şi încredinţeze viitorul pentru următorii patru ani. Nu e o alegere uşoară. La solicitarea Info-Prim Neo, [Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă „Adept”], organizaţie membră a Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte - „Coaliţia 2009”, vorbeşte despre calitatea şi conţinutul celor 21 de oferte propuse electoratului pentru parlamentarele din 5 aprilie 2009. [- Domnule Boţan, în ce măsură răspund ofertele electorale cerinţelor alegătorilor?] - Depinde ce înţelegem prin oferte electorale. Dacă ne referim doar la textele platformelor electorale, atunci e un lucru, iar dacă înţelegem capacitatea de a convinge alegătorul, atunci e cu totul altceva. Cele mai puternice partide s-au înregistrat chiar din primele zile ale perioadei electorale şi, relativ repede, şi-au făcut publice textele ofertelor electorale. Vreau să menţionez calitatea relativ bună a acestor texte, cel puţin în comparaţie cu textele platformelor din anii electorali precedenţi. Partidele mai slabe s-au înregistrat câteva săptămâni mai târziu, probabil pentru a avea timp să se inspire din platformele partidelor puternice şi le-au depăşit pe primele la capitolul promisiunilor legate de majorare a pensiilor şi a salariilor. [- Cum sunt oglindite în programele electorale temerile, preocupările populaţiei care transpar din sondajele de opinie: sărăcia, salariile şi pensiile, şomajul, corupţia, viitorul copiilor?] - Sunt oglindite pe larg şi destul de detaliat. Dar nu asta contează cel mai mult. Sunt convins că platformele electorale ale concurenţilor sunt citite şi analizate de un număr foarte mic de cetăţeni. 95% din cetăţeni, probabil, nu citesc programele electorale, pentru ei contează capacitatea partidelor de a produce evenimente publice de rezonanţă, pe care le reflectă mass-media, le tălmăcesc comentatorii etc. Este fundamentală apelarea directă, imediată, la sentimentele cetăţenilor prin atingerea celor mai sensibile lucruri. Într-o societate paternalistă, cum e R. Moldova, majoritatea cetăţenilor au nevoie să se afle sub „ocrotirea” unor lideri puternici, care le promite rezolvarea problemelor, pedepsirea vinovaţilor pentru starea proastă a lucrurilor etc. Sunt arhetipuri bine cunoscute, dar nu toţi liderii politici pot juca rolul unor astfel de lideri. Vă pot spune cu certitudine că indexarea pensiilor cu 20% şi a salariilor unor categorii de bugetari, începând cu 1 aprilie, în ajunul alegerilor, poate avea un efect absolut uluitor asupra rezultatelor alegerilor. Este vorba despre peste 600 mii de cetăţeni cu drept de vot. Partidul de guvernământ nu a făcut decât să respecte legea pensionării din 1998, dar a ştiut să numească ziua alegerilor astfel ca efectul electoral să fie maximal. A reacţionat cumva consolidat şi coerent la acest eveniment opoziţia? Nu, răzleţit, în schimb, partidele de opoziţie au scris cele mai frumoase platforme electorale. Dar ce impact poate avea asupra rezultatelor alegerilor cele 50 mii tone de carburanţi, făcute cadou de Rusia Republicii Moldova pentru lucrările agricole de primăvară? Fiţi siguri că mass-media va avea grijă să explice a cui merit este obţinere acestui cadou. Doar odată cu creşterea nivelului culturii politice programele elaborate se vor bucura de o atenţie mai mare. De fapt, programele electorale elaborate şi desfăşurate sunt foarte importante pentru experţi şi contracandidaţi. În baza lor poţi cere socoteală guvernanţilor. Dar în R. Moldova şi aici există probleme. De exemplu, Asociaţia Presei Independente (API) a hotărât să facă un exerciţiu de educaţie civică – să compare promisiunile electorale ale partidului de guvernământ, la sfârşit de mandat, cu realizările acestuia. PCRM a decis imediat că acest lucru îl dezavantajează. Dar cum să faci educaţie civică şi să ridici gradul de cultură politică, dacă nu poţi atrage atenţia cetăţenilor la faptul că, de exemplu, PCRM a avut în programul său politic timp de 14 ani clauza privind edificarea în R. Moldova a socialismului şi comunismului, dar ajungând la guvernare a găsit de cuviinţă să declare „revoluţia liberală”? Mai este o întrebare – de ce PCRM a decis că sublinierea acestui lucru îl dezavantajează? Poate, dimpotrivă, îl avantajează, fiindcă se poate afirmă că PCRM este o formaţiune onestă, care după 14 ani de rătăciri doctrinare s-a dumerit şi, uitaţi-vă, a avut curajul să recunoască acest lucru declarând „revoluţia liberală”. [- Ce alte probleme mari ale societăţii moldoveneşti se regăsesc sau nu în platformele electorale?] - Problemele mari nu rămân în afara atenţiei partidelor. Din sondajele de opinie şi din contactele pe care le au în teritoriu partidele ştiu foarte bine care sunt necazurile şi năzuinţele alegătorilor. Nu e o problemă pentru partide să reflecte aceste chestiuni în platformele electorale şi să facă promisiuni. Marea problemă a partidelor este cum să se facă auzite şi luate în serios de către segmente mari de cetăţeni. Adică, cum să devină credibile. La acest capitol majoritatea partidelor stau destul de prost. Doar 15-20% din cetăţeni au încredere în partide. Partidele care au menirea să asigure relaţia dintre societate şi instituţiile puterii de stat au cel mai mic rating de încredere în ochii cetăţenilor. Asta e cea mai mare problemă care nu se regăseşte în platformele electorale. [- În ce măsură doctrinele partidelor sunt reflectate în programele electorale?] - Doctrinele politice sunt foarte importante, fiindcă oferă principii elaborate pentru abordarea problemelor din diverse sfere ale politicului. Ele au menirea să cimenteze elitele partinice, camarazii de idei. Pentru masele largi doctrinele contează mai puţin, pentru ele contează brand-urile politice, imaginea liderilor şi ofertele politice concrete. Pe simplii cetăţeni doctrinele politice puţin îi interesează. Şi nu numai la noi. Experţii britanici au constatat, de exemplu, în perioada guvernării lui Tony Blair că nu mai pot distinge prin ce se deosebesc ofertele şi abordările politice ale laburiştilor de cele ale conservatorilor. În R. Moldova, acum doi ani, Partidul Comuniştilor a lansat „revoluţia liberală” şi acest lucru nu a şocat pe nimeni. Aceasta înseamnă că în R. Moldova nu contează cum se numeşte partidul de guvernământ. Orice partid aflat la guvernare ar avea aceeaşi sarcină – să reducă gradul de înapoiere, apropiind ţara de standardele regionale. Cum vecinul imediat al Republicii Moldova este UE, pentru noi contează standardele europene. Standardele respective şi căile de atingere a acestora au fost fixate în Planul de Acţiuni. Totuşi, trebuie să recunoaştem că orientările doctrinare se regăsesc în comportamentul şi reflexele partidelor. Partidul Comuniştilor şi-ar pierde identitatea, dacă nu l-ar trăda reflexele şi comportamentul autoritar. La fel, partidele liberale ar fi de nerecunoscut dacă n-ar demonstra incapacitatea, cel puţin, de a-şi coordona acţiunile, nu mai vorbesc de renunţarea de a-şi băga reciproc strâmbe. [- Cum se împart concurenţii electorali după orientările de politică externă?] - Majoritatea partidelor politice reclamă integrarea europeană pe care o înţeleg în mod diferit. Practic, toate partidele sunt în favoarea semnării unui acord de asociere cu UE. Cetăţeanul simplu nu ştie ce ar însemna aceasta. Tunisia, de exemplu, a semnat cu UE un acord de asociere încă în 1995. Acest acord nu-i deschide perspectiva de aderare la UE; e adevărat că Tunisia nici nu insistă. Lucrurile sunt reflectate mai nuanţat în privinţa atitudinilor faţă de NATO. Din acest punct de vedere avem partide care optează pentru integrarea euro-atlantică, avem partide care nu s-ar împotrivi integrării euro-atlantice, dar evită să sublinieze acest lucru şi avem partide care stau ferm pe poziţiile neutralităţii militare a ţării, dorind s-o transforme în „punte între Est şi Vest”. [- Cum tratează concurenţii electorali problema transnistreană?] - Mult mai serios. Cel puţin nici un concurent electoral nu mai afirmă că va soluţiona problema transnistreană în trei luni. Practic toate formaţiunile reiterează formulele pe care alegătorii le-au învăţat pe de rost, punând accentul pe negocierile în formatul 5+2, retragerea trupelor ruse din R. Moldova, transformarea misiunii militare tripartite de menţinere a păcii în una internaţională civilă etc. Numai că acesta deja puţin contează. Declaraţia pe care a semnat-o la Moscova, pe 18 martie, preşedintele Voronin face inutile toate aceste abordări. Acordul lui Voronin de a transforma „misiunea tripartită de menţinere a păcii în operaţiune de garantare sub egida OSCE” nu înseamnă altceva decât legalizarea prezenţei militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova. Aceasta îmi aminteşte de „Acordul între Federaţia Rusă şi R. Moldova cu privire la statutul juridic, modul şi termenele de retragere a formaţiunilor militare ale Federaţiei Ruse, aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova”, semnat de premierii Sangheli şi Cernomârdin la 21 octombrie 1994. Acel acord prevedea sincronizarea retragerii prezenţei militare ruse cu elaborarea şi acceptarea statutului juridic pentru Transnistria. Astfel, R. Moldova a nimerit într-o capcană, într-un cerc vicios – trupele ruse nu se retrăgeau fiindcă nu era elaborat statutul juridic, iar statutul juridic nu se elabora fiindcă nu convenea liderilor de la Tiraspol, care considerau prezenţa trupelor drept chezăşie a existenţei regimului. Acum situaţia e similară. Important e că R. Moldova nu va mai putea contesta prezenţa militară rusă pe teritoriul Moldovei. În rest, contactele directe între Chişinău şi Tiraspol, consultările în format 2+1, negocierile în format 5+2 etc., pot dura până la infinit. Acum luaţi şi comparaţi cum partidele democrate organizau recent marşuri separate, revendicând retragerea prezenţei militare ruse din Moldova, cum scriau separat scrisori către summit-ul OSCE de la Helsinki etc., ca să vă imaginaţi ce nivel de coordonare au avut în probleme de maximă importanţă pentru R. Moldova. Impactul electoral al documentului semnat de Voronin la Moscova poate fi slăbirea dramatică a poziţiilor UCM-ul lui Vasile Tarlev. Alte lucruri puţin contează pe această dimensiune. [- Care dintre concurenţii electorali pledează pentru industrializarea R. Moldova şi care pentru dezvoltarea sectorului agro-alimentar al economiei naţionale?] - Nu e o problemă pentru partide să scrie frumos despre dezvoltarea agriculturii şi industriei. Asta o fac practic toate partidele şi asta e bine. Problema e să spună cum vor atrage resurse financiare pentru modernizare acestor sectoare. Este evident că statul nu are destule resurse financiare pentru a investi masiv în industrie şi agricultură şi că e nevoie de investiţii private atât ale business-ului local, cât şi a celui străin. Partidele ştiu foarte bine ce spun potenţialii investitori – trei lucruri: climat de afaceri prietenos, infrastructură dezvoltată şi justiţie independentă. Ultimele cazuri pierdute de R. Moldova la CEDO, despăgubirile de peste 10 mln de euro pe care trebuie să le achite unor oameni de afaceri, răspund la întrebarea despre climatul de afaceri şi despre independenţa justiţiei. E de ajuns ca vreun potenţial investitor să se intereseze de cazul Eugeniei Duca (http://www.info-prim.md/?a=10&x=&ay=21770 – n.r.) care pune capac atât pe climatul de afaceri, cât şi pe justiţia moldovenească, ca să nu mai vrea să investească în această ţară. Cât priveşte infrastructura, aş fi şi eu foarte curios să ştiu ce simt reprezentanţii partidului de guvernământ, precum şi cei ai opoziţiei, când se deplasează pe drumurile din Moldova la întâlnire cu alegătorii. Nu vorbesc de drumuri secundare, dar traseul Chişinău-Leova-Cahul, de exemplu. De aceea, pentru o ţară ca R. Moldova este mai important pentru cetăţeni să înţeleagă ce forţe politice sunt capabile asigure un climat de afaceri normal şi o justiţie independentă, decât să scrie despre parcurile industriale şi agricultura performantă etc., aşa cum fac. [- Care este deosebirea dintre oferta partidului aflat la guvernare şi a celorlalte partide?] - Textul ofertei partidului de guvernământ vrea să-i insufle alegătorului că acesta a făcut numai lucruri foarte bune şi că va face lucruri şi mai bune, dacă va fi votat masiv şi în continuare. Estimările realizărilor sunt foarte vagi. De exemplu, iată ce spune PCRM despre realizările sale: „Partidul Comuniştilor a demonstrat, în cei opt ani de guvernare responsabilă, că este în stare să soluţioneze cele mai grave crize, să mobilizeze resurse substanţiale pe direcţii strategice de dezvoltare. Partidul Comuniştilor a demonstrat că în R. Moldova poate fi majorat constant bugetul de stat, salariile, pensiile, bursele”. Adică, nu suflă un cuvânt despre sursele majorării bugetului – remitenţele, care au crescut de mai bine de 10(!) ori în anii guvernării PCRM. Pentru ca simplul cetăţean să înţeleagă ce a realizat de fapt partidul de guvernământ, el ar trebui să ia, de exemplu, estimările Partidului Social Democrat (PSD), considerat de mulţi observatori locali ca fiind eventualul partener de coaliţie al PCRM – Bogaţii mai bogaţi, săracii mai săraci: 72% din populaţie trăieşte sub limita sărăciei, 1% din populaţie deţine 80% din bogăţiile ţării, salariile minime sunt de peste 100 de ori mai mici decât salariile şefilor, pensia minimă e de 9 ori mai mică decât pensia deputaţilor sau a membrilor Guvernului. Dezmăţul corupţiei şi al birocraţiei: peste 90% din populaţie consideră corupţia o problemă mare sau foarte mare, avem peste 60.000 de birocraţi - mai mulţi decât întreprinderi, avem 56 de organe de control, avem peste 5.000 de servicii oferite de stat contra plată suplimentară din buzunarele cetăţeanului. Distrugerea economiei: transferurile cetăţenilor de peste hotare într-un an sunt mai mari decât toate investiţiile în 17 ani, promisiunea de a crea 300.000 locuri de muncă „s-a încununat” cu lichidarea, conform diferitelor estimări, de la 500.000 până la 700.000 locuri de muncă, bugetul de stat este, în mare parte, format din transferurile de peste hotare, salariile sunt de 3-5 ori mai mici decât în ţările vecine, PIB-ul pe cap de locuitor este cel mai mic din Europa, micul business e distrus, în schimb sunt încurajaţi oligarhii. Promisiunile PCRM pentru viitorul mandat sunt la fel de vagi: construirea statului social; renovarea economică; deschiderea integraţionistă; securitatea ţării şi unitatea civică. Sigur, în anumite limite se deschid parantezele, explicându-se ce ar însemna aceste lucruri, dar aceasta puţin contează. Ştim, de exemplu, cum a explicat liderul PCRM neonorarea promisiunilor electorale din 2001: „Noi am promis doar examinarea posibilităţii soluţionării acestor probleme, nu soluţionarea propriu-zisă”.