logo

Cetăţenii pot semnala neregulile observate în construcţia drumurilor


https://www.ipn.md/ro/cetatenii-pot-semnala-neregulile-observate-in-constructia-drumurilor-7967_1027406.html

Cetăţenii vor putea semnala neregulile observate în reparaţia şi construcţia drumurilor din capitală. Centrul Analitic Independent Expert-Grup a creat formulare pentru înregistrarea încălcărilor. Neregulile sesizate vor fi incluse de către experţi în rapoarte de monitorizare, iar, ulterior, vor fi prezentate autorităţilor pentru a adopta măsurile necesare, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al centrului se menţionează că au fost create şase formulare pentru drumul de acces spre satul Humuleşti, pentru bulevardele Ștefan cel Mare, Negruzzi şi pentru străzile Ion Dumeniuc, Vasile Alecsandri, Alecu Russo. De asemenea, au fost elaborate două formulare pentru semnalarea problemelor în construcţia locurilor de parcare şi pentru semnalarea altor nereguli în reparaţia drumurilor din municipiul Chişinău.

Cetăţenii trebuie să completeze formularul corespunzător drumului şi să ataşeze poze, materiale video sau alte fişiere. Problemele şi neregulile pot fi raportate până la 31 august 2016.

Centrul Expert-Grup a menţionat că printre neregulile care pot fi semnalate sunt asfaltarea incorectă, amenajare greşită a stâlpilor, a trotuarelor, a parcărilor sau a altor elemente stradale. De asemenea, poate fi sesizată calitatea proastă a lucrărilor în timpul desfăşurării şi după darea lor în exploatare, lipsa măsurilor de protecţie în perioada lucrărilor.

Totodată, pot fi semnalate acţiunile neglijente ale lucrătorilor, nerespectarea regimului de lucru, furturi de materiale de la locul desfăşurării lucrărilor sau acţiuni care afectează mediul înconjurător.