Cetăţenii bieloruşi din Moldova îşi pot vota de astăzi preşedintele
https://www.ipn.md/ro/cetatenii-bielorusi-din-moldova-isi-pot-vota-de-astazi-presedintele-7965_987133.html
În incinta Ambasadei Republicii Belarus la Chişinău este deschisă o secţie de votare pentru alegerile prezidenţiale din această ţară. Scrutinul va avea loc duminică,19 decembrie, însă alegătorii pot vota şi anticipat.
Solicitat de Info-Prim Neo, consilierului ambasadei pe probleme politice, Alexandr Soloviov, a declarat că la secţia de votare din incinta misiunii diplomatice din Chişinău sunt aşteptaţi în jur de 500 de alegători. Dacă vor exista solicitări, va fi organizată şi votarea cu urna mobilă. De asemenea, se poate vota şi anticipat, între 14 şi 18 decembrie.
Într-un comunicat de presă emis de ambasadă se menţionează că la alegerile prezidenţiale din 19 decembrie în Belarus sunt aşteptaţi circa o mie de observatori internaţionali, fapt ce plasează ţara dată pe primul loc în lume după numărul de observatori pe secţie de votare. Peste 870 de observatori internaţionali au fost deja acreditaţi, printre care vor fi şi reprezentanţi din Republica Moldova.