Zilnic cetățenii moldoveni sunt bombardați cu tot felul de sperietori, minciuni și exagerări legate de procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și de referendumul din 20 octombrie, iar foarte multă lume crede în aceste falsuri. Unul dintre neadevăruri este că, devenind membră a UE, Moldova și-ar pierde suveranitatea și va fi condusă de străini. O altă sperietoare este că acest referendum și aderarea la UE ar avea vreo treabă cu militarizarea și pierderea neutralității țării. O spun reprezentanții inițiativei civice „Cetățeni pentru Europa”, fondată de mai multe personalități din diverse domenii pentru a desfășura activități de informare în toată țara, transmite IPN.
Unul dintre fondatorii inițiativei, Valeriu Pașa, președinte al comunității WatchDog, a declarat că un alt fals răspândit este că aderarea la Uniunea Europeană ar aduce prejudicii pentru drepturile minorităților etnice sau că întregul proces ar fi unul îndreptat împotriva Federației Ruse. „Oamenii sunt bombardați zilnic cu falsuri, minciuni și exagerări. Aceasta nu este accidental, dar este o campanie bine regizată, puternic finanțată cu bani murdari care vin din afara țării”, a precizat Valeriu Pașa.
El s-a referit și la sperietoarea legată de neutralitatea Republicii Moldova, și anume că, dacă țara intră în UE, înseamnă că automat intră și în NATO. „Politicienii care spun asta nu-și respectă absolut publicul. Oricine poate intra pe internet și să vadă ce înseamnă NATO și ce înseamnă UE. Sunt două organizații absolut distincte, separate. Da, au multe țări membre în comun, dar NATO este o alianță defensivă militară, iar Uniunea Europeană este o construcție, o coaliție de țări economică și politică. UE nu are măcar propria armată. UE, în criteriile sale de aderare, nu are obligativitatea pentru țările care aderă să intre într-o alianță militară sau alta. Mai mult ca atât, în cadrul UE există state care nu sunt membre NATO, au statutul de neutralitate, prescris în Constituția lor, așa cum este în Republica Moldova. Este vorba despre Austria, Malta, Cipru, Irlanda”, a exemplificat Valeriu Pașa.
Andrei Curăraru, expert în politici publice și securitate, s-a referit la suveranitate. Potrivit lui, cea mai simplă definiție spune că suveranitatea este puterea supremă asupra unui teritoriu și asupra unui popor. „Este foarte dur spus, dar ce fel de suveranitate pierdem noi dacă 12% din teritoriul Republicii Moldova este ocupa de către Federația Rusă. Iar când vorbim despre integrare europeană, trebuie să adoptăm vreo 4 mii de legi care vor fi în contextul integrării europene. Noi am început acest proces încă în 2014 și nici un cetățean nu a simțit că mai puține decizii se iau în favoarea sa sau că aceste decizii ar fi cumva împotriva interesului naționale”, explică Andrei Curăraru.
Vida Nedova, expertă mass-media, a menționat că un alt narativ răspândit este că aderarea la UE ar duce la discriminarea vorbitorilor de limbă rusă sau alte minorităților etnice. „Eu sunt cetățean al Republicii Moldova vorbitor de rusă și sunt de naționalitate bulgară. Aș vrea să vă spun că aderarea la Uniunea Europeană nu va duce la discriminarea, inclusiv a cetățenilor ca mine. Să începem cu faptul că fondarea instituțiilor de stat care să se ocupe de apărarea drepturilor minorităților etnice sau lingvistice este un criteriu general pentru aderarea la UE pentru orice țară candida”, a declarat experta.