logo

Centrul și sudul țării intră sub cod portocaliu de caniculă


https://www.ipn.md/ro/centrul-si-sudul-tarii-intra-sub-cod-portocaliu-de-7967_1106571.html

Republica Moldova intră de astăzi sub cod portocaliu de caniculă, cu excepția raioanelor de nord, unde codul este galben. Temperaturile vor crește până la +37 de grade Celsius, transmite IPN.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat menționează că în perioada 17-21 august, temperatura maximă a aerului în nordul țării va atinge valori de +33..+35 de grade, iar în restul teritoriului, maximele vor atinge valori de +36..+37de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, urmează un front atmosferic ce poate aduce ploi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică. În rest, vremea rămâne fără precipitații. Vântul va fi slab până la moderat, din sectorul de sud.

De asemenea, în perioada 17-23 august este valabilă o altă avertizare cod galben. Pe arii extinse se va menține un pericol excepțional de incendiu cu caracter natural.