Centrul Național al Romilor face apel către autorități să investigheze bătaia de la Otaci prin prisma urii rasiale. Într-o conferință de presă la IPN, Dumitru Russu, consultant la Centrul National al Romilor, a declarat că, din informațiile pe care le-a acumulat, s-a constatat că încăierarea de la Otaci, de acum două săptămâni, a avut loc după un alt conflict, consumat câteva zile mai devreme.
Părțile, printre ei romi și ne-romi, și-au fixat întâlnire pe 24 iunie. În aceeași zi, într-o ogradă din apropierea locului întâlnirii, avea loc o masă de pomenire a unui răposat, adunându-se mai multă lume, care nu aveau nicio legătură cu conflictul inițial. Din vorbă în vorbă, s-a ajuns la injurii adresate comunității rome, la altercații verbale și fizice. Au urmat intimidări din partea președintelui raionului, care era de față, a poliției din Otaci, după care a început o bătaie între romi și ne-romi.
Potrivit lui Dumitru Rusu, în acea ogradă nu era nicio persoană romă care să fi participat la conflictul anterior. „Persoanele devin victime doar pentru că sunt asociate cu celelalte persoane cu care a existat un conflict mai devreme”, spune el. În opinia sa, una din componentele de infracțiune în conflict este cea de „acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei sau dezbinării rasiale sau etnice”.
Ion Bucur, monitor al Drepturilor Omului la Centrul European pentru Drepturile Romilor (ERRC) din Belgia, a remarcat că instituția este îngrijorată de rapoartele de agresiune și violență venite de la Otaci, conform cărora la bază ar exista un conflict între romi și ne-romi care ar fi putut include o motivație de prejudecată rasială. Sunt și mai îngrijorați și de rapoartele martorilor, conform cărora ofițerii de poliție prezenți în preajmă în timpul incidentului nu au făcut nimic pentru a preveni violența.
Ion Bucur a atenționat că este important ca ancheta să fie realizată imparțial pentru a menține încrederea minorităților în capacitatea autorităților de a le proteja împotriva violenței rasiste. E important ca societatea să condamne rasismul.
Monitorul Drepturilor Romilor din Republica Moldova este dezamăgit de felul în care conflictul a fost reflectat în presă și spune că nu este un conflict etnic, ci mai mult seamănă cu o răfuială din partea unor persoane în epoleți față de comunitatea de romi din Otaci.
ERRC a solicitat de la MAI informații cu privire la desfășurarea anchetei polițienești. A cerut ca orice investigație care are loc să nu excludă o posibilă motivație rasială a incidentului menționat. De asemenea, au fost cerute informații cu privire la ce măsuri sunt luate pentru a asigura siguranța romilor din zonă, care ar putea fi ținta violenței rasiste în urma conflictului.