logo

Centrul comun de eliberare a vizelor va fi deschis la 25 aprilie


https://www.ipn.md/ro/centrul-comun-de-eliberare-a-vizelor-va-fi-deschis-la-25-aprilie-7965_963946.html

Deschiderea Centrului Comun pentru Eliberarea Vizelor va avea loc la 25 aprilie curent. La eveniment este aşteptată participarea vicepreşedintelui Comisiei Europene, Comisar pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Franco Frattini. Această declaraţie a fost făcută joi, 15 martie, în cadrul întrevederii preşedintelui Vladimir Voronin cu Reprezentantul Special al UE în R. Moldova, Kalman Mizsei. Părţile au menţionat că acest eveniment va prezenta un prim pas în direcţia înlesnirii regimului de vize pentru cetăţenii R. Moldova. Kalman Mizsei a subliniat interesul UE pentru reglementarea politică definitivă a conflictului transnistrean şi consolidarea dialogului existent între RM şi UE. În cursul discuţiei a fost efectuat un schimb de opinii privitor la perspectiva reluării negocierilor în problema transnistreană în formatul „5+2”, menţionându-se necesitatea activizării eforturilor tuturor părţilor implicate în procesul de identificare a unei soluţii durabile pentru reglementarea conflictului. În contextul relaţiilor RM cu UE, s-a discutat despre negocierile privind Acordul de facilitare a regimului de vize şi înţelegerea cu privire la acordarea RM a preferinţelor comerciale autonome. S-a menţionat că un prim pas în sensul facilitării regimului de vize pentru cetăţenii RM îl va constitui deschiderea, în cadrul Ambasadei Republicii Ungare în RM, a Centrului Comun pentru Eliberarea Vizelor. Aceleaşi subiecte au fost discutate şi în cadrul unei întrevederi a oficialului european cu Marian Lupu. Spicherul a mai subliniat importanţa negocierii unor noi aranjamente juridic şi comercial în relaţiile RM cu UE. La rândul său, reprezentantul Uniunii Europene a afirmat că RM trebuie să devină mai atractivă pentru populaţia din stânga Nistrului. „Este important ca Moldova să probeze prin transformări democratice de ordin economic, social, precum şi din punct de vedere al libertăţii cetăţenilor şi instituţiilor, că alegerea europeană este una corectă”, a mai subliniat Kalman Mizsei. Tot joi, preşedintele Vladimir Voronin a semnat două decrete pentru iniţierea negocierilor în vederea încheierii Acordului dintre R. Moldova şi Comunitatea Europeană cu privire la facilitarea eliberării vizelor, precum şi a Acordului privind readmisia persoanelor cu şedere ilegală.