logo

Centru de creaţie la standarde europene pentru copiii din Dubăsari


https://www.ipn.md/ro/centru-de-creatie-la-standarde-europene-pentru-copiii-din-dubasari-7967_1028420.html

Copiii din oraşul Dubăsari îşi vor putea petrece timpul liber cu folos şi în condiţii sigure la Centrul de creaţie din localitate, care este renovat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Intervenţia este realizată în cadrul Programului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al echipei programului, peste 750 de copii frecventează anual atelierele Centrului de creaţie: croitorie, canto sau coregrafie. La cele 30 de secţii vin să-şi valorifice talentele nu doar copiii din localitate, dar şi din satele Lunga, Corjova şi Cocieri. Totuşi, din lipsa comodităţilor elementare, numărul copiilor s-a micşorat constant.

La al 65-lea an de la darea în exploatare, edificiul a ajuns să fie modernizat pentru prima dată. Uniunea Europeană a acordat peste 136 de mii de euro pentru aceasta. Acoperişul, geamurile şi uşile vechi au fost schimbate, iar sistemul de încălzire defect – înlocuit cu unul nou. Faţada la fel este renovată, iar elementele de decor sunt restabilite. Finalizarea lucrărilor de reconstrucţie este preconizată pentru toamnă.

În prezent, prin intermediul Programului, sunt modernizate în jur de 20 de obiecte de infrastructură socială pe ambele maluri ale râului Nistru: şcoli, case de cultură, instituţii medicale ş.a. Programul „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii” a fost lansat în anul 2009, este finanţat de UE şi implementat de PNUD.