logo

Centrala de la Cuciurgan va livra cantitatea necesară de energie, Vadim Krasnoselski


https://www.ipn.md/ro/centrala-de-la-cuciurgan-va-livra-cantitatea-necesara-de-7965_1085161.html

Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, citat într-un comunicat de presă remis de Guvern, să asigurări că Centrala de la Cuciurgan va livra cantitatea necesară de energie electrică malului drept al Nistrului. Subiectul a fost abordat în cadrul unei discuții telefonice cu premierul Natalia Gavrilița, transmite IPN.

Premierul a solicitat informații despre livrarea de electricitate prin Centrala de la Cuciurgan, în condițiile în care volumele de gaze livrate de Moldovagaz s-au redus, despre rezervele de cărbune existente. Vadim Krasnoselski a dat asigurări că Centrala de la Cuciurgan va îndeplini toate obligațiile contractuale pentru furnizarea în continuare a energiei electrice pentru partea dreaptă a Nistrului.

Totodată, au fost discutate scenarii de alternativă pentru gospodăriile casnice și agenții economici privind aprovizionarea cu gaze, dar și despre posibilitatea achiziționării de păcură sau alte tipuri de combustibil.

Natalia Gavrilița și Vadim Krasnoselski au trecut în revistă și subiectele actuale de dialog și au subliniat importanța întâlnirii în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană.