logo

Cel puțin șase cazuri de blocare de trasee


https://www.ipn.md/ro/cel-putin-sase-cazuri-de-blocare-de-trasee-8008_1077279.html

Poliția a recepționat peste 40 de sesizări, de la concurenții electorali și de la reprezentanții legali ai acestora, în care sunt invocate pretinse încălcări în procesul electoral. În mare parte, sesizările vizează transportarea organizată a alegătorilor la secțiile de votare. Până la ora 13.30, au fost fixate cel puțin șase cazuri de blocare de trasee, transmite IPN.

Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian, a declarat, într-un briefing de presă, că blocaje au avut loc pe trasee din Florești, Dubăsari, Rezina, Bender și Varnița. Toate cazurile sunt documentate.

Poliția a mai fost sesizată cu privire la trei cazuri de corupere a alegătorilor, unul dintre care nu s-a confirmat.

De asemenea, au fost semnalate opt cazuri de transportare organizată a alegătorilor, dintre care trei cazuri nu au fost confirmate. Oamenii legii au identificat în jur de 35 de unități de transport care încercau să se deplaseze de două-trei ori către secțiile de votare.

A mai fost înregistrat un caz de agitație electorală și șase cazuri afișaj electoral.