logo

Cel mai bun profesor al anului pleacă la Tallinn


https://www.ipn.md/ro/cel-mai-bun-profesor-al-anului-pleaca-la-tallinn-7967_1000777.html

Cel mai bun profesor al anului, Lucia Argint-Căldare, va pleca într-o deplasare în capitala Estoniei, Tallinn. Călătoria este un premiu oferit de către Primăria capitalei în semn de apreciere a muncii pedagogului. Lucia Argint-Căldare a fost invitată la şedinţa operativă de la Primărie, în cadrul căreia a fost felicitată cu obţinerea titlului, transmite Info-Prim Neo. Şeful Cabinetului primarului, Lilian Carp, a declarat că Lucia Argint-Căldare este profesoară de istorie la Liceul „Gheorghe Asachi”. „Nu poate să nu ne bucure faptul că un profesor din capitală a devenit profesorul anului în Republica Moldova, fapt ce denotă că nivelul calităţii învăţământului în municipiul Chişinău este mai înalt decât în alte instituţii din ţară”, a notat Lilian Carp. Cu această ocazie, Primăria capitalei a organizat pentru profesoară o deplasare în Estonia, în cadrul căreia pedagogul va avea posibilitatea să studieze reforma implementată de estonieni în educaţie şi să facă schimb de experienţe. Şefa Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat că în acest concurs Lucia Aargint-Căldare a concurat la treapta gimnaziu-liceu cu circa o mie de profesori din întreaga ţară, dintre care 300 de profesori din municipiul Chişinău.