logo

Cei trei lideri politici, convocaţi la Preşedinţie


https://www.ipn.md/ro/cei-trei-lideri-politici-convocati-la-presedintie-7965_1003827.html

Liderii fostei Alianţe pentru Integrare Europeană urmează să se întrunească astăzi, 6 martie, în cadrul unei întrevederi la iniţiativa preşedintelui ţării, Nicolae Timofti. Despre aceasta a anunţat preşedintele Parlamentului, liderul Partidului Democrat (PDM), Marian Lupu, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune, transmite Info-Prim Neo. „După discuţia pe care am purtat-o cu preşedintele ţării, domnul Timofti a venit cu o invitaţie, cu o iniţiativă, ca sub auspiciul Preşedinţiei, să ne întâlnim toţi trei în prima jumătate a zilei. Eu am dat curs acestei invitaţii”, a declarat liderul democrat. Marian Lupu a menţionat că PDM nu intenţionează nici măcar să discute despre resetarea Guvernului într-o altă formulă politică. Potrivit spicherului, PDM este gata să examineze orice candidatură la funcţia de premier, cu excepţia cea a lui Vlad Filat. „Totul depinde cu ce idei merge la aceste negocieri fiecare partid. Eu merg la aceste negocieri, precum am demonstrat până acum, foarte flexibil, fără pretenţii, acceptând varii modele ale acestui Guvern şi toată această flexibilitate este orientată spre asigurarea continuităţii guvernării la un alt nivel de calitate şi asigurarea continuităţii parcursului european”, a notat Marian Lupu. „Eu sunt sigur că dacă toate trei componente vin de pe aceleaşi poziţii de raţiune, responsabilitate şi maturitate politică, noi am fi în stare timp de 10 zile maximum să încheiem aceste negocieri şi să mergem la învestirea unui nou Guvern”, a mai spus liderul democrat. Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a invitat foştii colegi de alianţă la negocieri în seara de 5 martie. Partidul Liberal a dat curs invitaţiei, iar Partidul Liberal Democrat nu a acceptat-o, astfel încât întrevederea nu a avut loc.