Cei mai creativi și reprezentativi muzicieni, dirijori, cântăreți, regizori muzicali, ansambluri muzicale, producători muzicali, dansatori, coregrafi, care s-au manifestat și au contribuit plenar la dezvoltarea și promovarea artei muzicale naționale pe parcursul anului curent au fost nominalizați la „Gala Excelenței Muzicale 2019”.
Evenimentul a avut loc la 1 octombrie curent, de Ziua Internațională a Muzicii, și a avut drept scop dezvoltarea și stimularea domeniului muzical național prin aprecierea și menționarea cu premii a celor mai creativi și reprezentativi artiști naționali. Artiștii au fost premiați cu trofee și premii bănești.
Mobiasbanca OTP-Group a fost nominalizată în cadrul Galei, pentru susținerea și promovarea excelenței în muzică. Gala a fost organizată de Uniunea Muzicienilor din Republica Moldova și Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, în parteneriat cu Mobiasbanca OTP-Group.
Menționăm că, Mobiasbanca OTP-Group este partenerul principal al Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”.
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.