Către ora 10.00, la urnele de vot s-au prezentat aproape 300 de mii de alegători, ceea ce reprezintă 10,53%. Cei mai activi sunt alegătorii din circumscripţia Donduşeni – peste 12,54 % din aceştia au votat, iar cea mai scăzută rată de participare se atestă în UTA Găgăuzia – 7,19 %, transmite IPN.
Preşedinta CEC, Alina Russu, a comunicat jurnaliştilor că localitatea cu cei mai activi alegători este Pocrovca din Donduşeni – 41%, iar cu cei mai pasivi e Tătăreşti, raionul Străşeni – aproape 3%.
Alina Russu a menţionat că până în prezent nu au fost înregistrate încălcări, iar toate secţiile activează în regim normal. Referindu-se la cutremurul din Italia, produs în această dimineaţă, preşedinta CEC a notat că activitatea secţiilor de votarea din această zonă nu a fost perturbată.
La fel, până la această oră la CEC nu au fost depuse contestaţii privind acţiunile concurenţilor electorali sau privind hotărârile sau acţiunile organelor electorale inferioare.
Secţiile de votare vor fi deschise până la ora 21.00.