Alegătorii cu vârste peste 50 de ani au avut cea mai înaltă rată de participare la vot, potrivit datelor din raportul de totalizare a rezultatelor alegerilor din 30 noiembrie, aprobat astăzi de Comisia Electorală Centrală. 53,46% din numărul total de votanţi au fost femei şi 46,54% bărbaţi, transmite IPN.
Pe categorii de vârstă, situaţia arată astfel: 46,72% din cei care au votat aveau peste 50 de ani în ziua votării, 24,47% aveau între 35 şi 50 de ani, 24,54% între 21 şi 35 de ani, şi doar 4,28% între 18 şi 21 de ani.
Peste hotarele ţării au votat 73311 alegători. La secţiile de votare deschise pentru cetăţenii Republicii Moldova domiciliaţi în stânga Nistrului, în municipul Bender şi unele localităţi ale raionului Căuşeni, au votat 9261 persoane.
În total, la votare au participat 1649402 alegători sau 57,28% din numărul de persoane înscrise pe listele electorale.