logo

Cei care vor munci din greu în 2018 își vor culege roadele muncii depuse, astrolog


https://www.ipn.md/ro/cei-care-vor-munci-din-greu-in-2018-isi-vor-culege-roadele-muncii-depuse-astrolo-7967_1039143.html

Nuanțele pentru care trebuie să optăm în noul an sunt galben, auriu și maro, iar cei ce vor munci din greu în 2018  își vor culege neapărat roadele muncii depuse, spune astrologul Cristina Oxentii, solicitată de IPN.

Anul 2018 este unul pestriț, dar e un an care aduce schimbări importante, care încep chiar de la sfârșitul lui 2017. „Cei care vor să obțină un rezultat foarte bun în următorii ani au șanse mari să muncească anul acesta, chiar dacă rezultatele nu vor fi imediate, în schimb vor fi vizibile apoi. Anul acesta vom pune accentul totuși pe calitate, dar și legea își va spune cuvântul, va funcționa mai bine”, a menționat astrologul.

Conform horoscopului chinezesc, anul nou începe pe 15-16 februarie. Chiar și așa, pe masa de Revelion putem pune legume și carne, pentru că sunt pe placul animalului care preia ștafeta. „E vorba de câinele galben de pământ. Putem pune pe masă tot felul de legume, ciuperci, ardei și nuci. Nuanțele specifice decorării mesei de sărbătoare cu siguranță ar trebui să fie galben, maro și, poate, kaki. Aceste nuanțe sunt valabile și pentru ținutele în seara dintre ani. În cazul cadourilor, trebuie să oferim în dar aur, sau accesorii de culoare aurie”, a subliniat astrologul Cristina Oxentii.

În cazul în care dorim să omagiem anul câinelui, trebuie să avem neapărat un simbol al acestuia. „Cei care au acasă câini, conform astrologiei chineze, cu siguranță acești oameni sunt protejați, dat fiind faptul că au patronul anului chiar în casă. Ceilalți, care nu au animale de companie, pot opta pentru tot felul de bibelouri sau simboluri”, a explicat astrologul.

„Cei care considerau că dorințele puse în seara de Revelion ar trebui să se îndeplinească, au acum toate șansele, deoarece la începutul lunii ianuarie au loc schimbări importante din punct de vedere astrologic. Planeta Uranus, fiind staționară, va produce alinierea cu celelalte planete și va crea contextul potrivit pentru realizarea unor dorințe pe care le vom putea pune inclusiv în noaptea dintre ani”, a mai spus Cristina Oxentii.

Potrivit previziunilor astrologice, anul 2018 cere disciplină și ordine. Tot ce a fost conservator, învechit și putred să plece ușurel și să deschidă calea spre ceva nou.