CEC va da în 15 zile verdictul în cazul referendumului pentru limba rusă
https://www.ipn.md/ro/cec-va-da-in-15-zile-verdictul-in-cazul-referendumului-7965_985537.html
Comisia Electorală Centrală (CEC) va examina în 15 zile demersul grupului de iniţiativă privind începerea procedurii de colectare a semnăturile pentru referendumul republican prin care se vrea declararea limbei ruse a doua limbă de stat, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Mişcării „Novaya Gagauzia”.
La 24 septembrie în oraşul Comrat a avut loc un forum republican, la care iniţiativa a fost susţinută de peste 700 de delegaţi.
La 29 septembrie reprezentanţii grupului de iniţiativă au depus la CEC o cerere de înregistrare a persoanelor care se vor ocupa de colectarea semnăturilor pentru referendum. După înregistrare, cele 494 de persoane din grupul de lucru vor primi legitimaţii care le vor permite să colecteze semnături pe întreg teritoriul Republicii Moldova, precizează „Novaya Gagauzia”, mişcare condusă de primarul de comrat, Nicolai Dudoglo.
Pentru ca referendumul să aibă loc trebuie să semneze nu mai puţin de 320 de mii de cetăţeni.