logo

CEC-ului i se cere să prezinte algoritmul la organizarea secţiilor de votare peste hotare


https://www.ipn.md/ro/cec-ului-i-se-cere-sa-prezinte-algoritmul-la-organizarea-sectiilor-de-votare-pes-7965_1030430.html

Deputatul european Siegfried Mureşan, membru în Delegaţia Comitetului parlamentar de asociere UE - Republica Moldova, solicită publicarea algoritmului de calcul prin care s-a stabilit organizarea secţiilor de votare în străinătate, numărul de secţii aferent unei ţări şi locul unde se deschid acestea, pentru alegerile preşedintelui Republicii Moldova din data de 30 octombrie. Eurodeputatul i-a trimis preşedintei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, o scrisoare deschisă în acest sens, transmite IPN.

În scrisoarea sa, eurodeputatul menţionează că a observat existenţa unor diferenţe majore între numărul de secţii de votare stabilite între diferite ţări, în condiţiile în care nu se poate identifica un criteriu matematic unitar care să explice de ce în ţări cu un număr mai mare de cetăţeni înregistraţi prealabil şi cu număr mare de alegători care au participat la scrutinul precedent, dar şi cu un număr mare de cetăţeni înregistraţi oficial cu paşapoarte moldoveneşti, au fost deschise mai puţine secţii de votare decât în ţări cu un număr mai mic de astfel cetăţeni.

Pe lângă algoritmul de calcul în funcţie de care Comisia Electorală Centrală a stabilit organizarea secţiilor de votare în străinătate, eurodeputatul mai solicită ca Alina Rusu să spună dacă, luând în considerare faptul că, potrivit statisticilor oficiale citate, aproximativ o treime dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova trăiesc în străinătate, CEC consideră că actuala organizare a secţiilor de votare din străinătate pe care a decis-o este de natură a oferi toate condiţiile care să le asigure cetăţenilor moldoveni posibilitatea de a-şi exercita dreptul la vot.