logo

CEC avertizează PCRM


https://www.ipn.md/ro/cec-avertizeaza-pcrm-7965_974212.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a avertizat marţi, 24 februarie, Partidul Comuniştilor (PCRM), ca urmare a unei sesizări depuse de Partidul Democrat (PDM). PCRM este acuzat că a utilizat în spoturi electorale, contrar legislaţiei, imagini cu persoane oficiale străine, printre care prim-ministrul şi preşedintele Federaţiei Ruse. Spoturile au fost plasate la şapte posturi de televiziune şi pe site-ul oficial al PCRM. CEC a obligat formaţiunea să retragă materialele publicitare, inclusiv de pe site, transmite Info-Prim Neo. Reprezentantul PDM la CEC, Andrei Volentir s-a declarat mulţumit de avertismentul în adresa PCRM. Volentir a spus în cadrul aceleiaşi şedinţe că deţine probe video care demonstrează că începând cu ziua de luni, 23 februarie, au fost plasate noi spoturi ale PCRM în care se utilizează imagini din incinta Parlamentului şi a Primăriei, ceea ce contravine regulamentului aprobat de CEC. La rândul său, reprezentantul PCRM la CEC, Sergiu Sârbu a spus că spoturile în care apar în imagine oficiali străini au fost deja retrase de la televiziuni şi urmează să fie retrase şi de pe site-ul partidului. Acesta a mai spus că „şi alţi concurenţi au fost avertizaţi şi obligaţi să respecte legislaţia electorală”. Solicitat să comenteze rezultatele monitorizării efectuate de Asociaţia Presei Electronice (APEL), potrivit cărora postul public de televiziune „Moldova-1” face partizanat politic Partidului Comuniştilor, Sârbu a acuzat, la rândul său, compania publică că a favorizat Alianţa „Moldova Noastră”. Acesta a spus că „PCRM a depus o contestaţie la CEC şi CCA pentru a lua măsuri împotriva postului M1 şi pentru a asigura egalitatea şanselor între toţi concurenţii electorali”. Acesta a mai spus că „practic toţi concurenţii electorali încalcă legislaţia, lucru pentru care în zilele ce urmează la CEC vor fi depuse un şir de contestaţii”. În cazul în care se constată că un partid politic încalcă de mai multe ori legislaţia electorală, membrii CEC pot depune un demers la Curtea Supremă de Justiţie prin care să ceară excluderea concurentului din cursa electorală. Codul electoral nu prevede însă pentru care încălcări anume poate fi făcut acest lucru. De asemenea, CEC este cea care decide câte avertismente lansează în adresa unui partid, în funcţie de gravitatea încălcărilor comise.