CEC anunţă telefoanele pentru informaţii suplimentare despre referendum
https://www.ipn.md/ro/cec-anunta-telefoanele-pentru-informatii-suplimentare-despre-referendum-7965_984299.html
Cetăţenii Republicii Moldova pot obţine informaţii suplimentare despre referendumul republican constituţional din 5 septembrie la numărul de telefon gratuit 0800 08888 din orice localitate sau +373 22 540488 (tarif obişnuit) pentru cetăţenii aflaţi peste hotarele ţării.
Apelurile pot fi făcute de luni până vineri între orele 8.00 şi 17.00 cu pauză între orele 12.00 şi 13.00, ora Moldovei, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Comisiei Electorale Centrale (CEC).
CEC precizează că la aceste numere de telefon nu pot fi depuse contestaţii sau făcute plângeri.
În acelaşi timp CEC aminteşte că termenul limită pentru depunerea declaraţiei este 5 august, inclusiv. Toate persoanele cu drept de vot care, după ultima participare la alegeri, şi-au schimbat locul de şedere sunt în drept să-şi declare locul nou de şedere la organul administrării publice locale, pentru a putea fi înscrise în lista de alegători în secţia de votare corespunzător locului şederii.
Declaraţia se depune personal de către solicitant la prezentarea buletinului de identitate cu fişa de însoţire în original şi în copie. Declaraţiile depuse anterior pentru alegerile parlamentare din 29 iulie 2009 nu sunt valabile, deoarece acest document este de unică folosinţă.