logo

CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral


https://www.ipn.md/ro/cec-a-stabilit-plafonul-mijloacelor-financiare-ce-pot-fi-virate-7965_976209.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi virate în fondul electoral şi cuantumul creditului acordat concurenţilor electorali la alegerile parlamentare din 29 iulie 2009, notează Info-Prim Neo cu referire la un comunicat privind rezultatele ultimei şedinţe a autorităţii electorale. Plafonul respectiv pentru partide politice şi alte organizaţii social-politice este de 7500 mii lei, iar pentru candidaţi independenţi 500 mii lei. A fost stabilit şi cuantumul creditului fără dobândă, pentru partide politice şi alte organizaţii social-politice – 25 mii lei, iar pentru candidaţi independenţi – 3 mii lei. CEC a mai aprobat numărul persoanelor de încredere pe care pot să-l aibă concurenţii electorali în fiecare dintre cele 37 de circumscripţii electorale, el variind de la 10 la 50. Totodată, a fost stabilit numărul de membri ai organelor electorale care pot fi degrevaţi din atribuţiile de la locul de muncă permanent, au fost aprobate statele de personal ale aparatelor consiliilor electorale de circumscripţie şi au fost atribuite două mandate în consiliile comunale, săteşti.