logo

CEC a stabilit particularitățile de organizare a alegerilor locale de duminică


https://www.ipn.md/ro/cec-a-stabilit-particularitatile-de-organizare-a-alegerilor-locale-7965_1109102.html

Alegătorii care au atins vârsta de 18 ani după data de 17 august 2024 și au obținut pentru prima dată buletinul de identitate, în care este indicat domiciliul, pot să-și exercite dreptul la vot în cadrul alegerilor locale noi din 17 noiembrie 2024. Ei vor fi înscriși în lista electorală suplimentară, dacă prezintă un document confirmativ care să ateste respectarea unor prevederi din Codul electoral (spre de exemplu, buletinul de identitate al unuia dintre părinți), menționează CEC, într-un comunicat de presă.

În cadrul ședinței de astăzi, CEC a stabilit că alegătorul, care prezintă pașaportul sau buletinul de identitate fără fișă de însoțire, va fi admis să-și exercite dreptul de vot dacă sistemul electronic SIAS „Alegeri” va confirma că este arondat la această secție și figurează în lista electorală de bază.

În cazul alegătorilor care votează cu pașaportul, la rubrica „Notă” din lista electorală se vor înscrie seria și numărul acestuia.

La fel, pentru a nu admite fotografierea buletinului de vot, care este interzisă, prin derogare de la prevederile instrucțiunii cu privire la asigurarea infrastructurii secției de votare, cabinele de vot vor fi amplasate astfel încât partea exterioară, unde este amplasat logo-ul CEC, să fie orientată sub un unghi de 45 de grade față de peretele rămas liber al localului secției de votare, în așa fel ca partea descoperită a acestora să fie parțial în câmpul vizual al tuturor membrilor biroului electoral al secției de votare și subiecților autorizați să asiste la operațiunile electorale, informează IPN.