logo

CEC a stabilit ordinea prealabilă a doi candidați în buletinul de vot


https://www.ipn.md/ro/cec-a-stabilit-ordinea-prealabila-a-doi-candidati-in-8008_1075995.html

Candidatul Partidului Politic „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, se va regăsi pe prima poziție în buletinul de vot pentru prezidențiale, iar candidatul desemnat de Platforma DA, Andrei Năstase, pe poziția a doua.

Asta, după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea de înscriere în buletinul de vot a primilor doi candidați la funcția de președinte al Republicii Moldova care luni, 7 septembrie, au depus documentele pentru înregistrare.

Conform prevederilor legale, în termen de 7 zile din data depunerii, Comisia urmează să examineze setul de documente, să verifice listele de subscripție prezentate și să decidă asupra înregistrării sau refuzului înregistrării candidaților respectivi.