logo

CEC a respins demersul Asociaţiei „Moldova Tânără” privind acreditarea observatorilor


https://www.ipn.md/ro/cec-a-respins-demersul-asociatiei-moldova-tanara-privind-acreditarea-observatori-7965_1015920.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins demersul Asociaţiei Obşteşti „Moldova Tânără” privind acreditarea observatorilor naţionali pentru monitorizarea alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Decizia a fost votată în şedinţa din 15 octombrie, transmite IPN.

Potrivit raportorului, Vasile Gafton, extrasul prezentat de către asociaţie privind înregistrarea acesteia în Registrul de stat al organizaţiilor non-comerciale a expirat la 4 aprilie 2014, iar liderul asociaţiei, Denis Doga, este membru şi candidat pe lista electorală a PCRM. Raportorul a mai spus că la alegerile locale generale din 2011, CEC a anulat acreditarea observatorilor desemnaţi de către asociaţia respectivă deoarece aceştia au obstrucţionat activitatea organelor electorale, au recurs la acţiuni violente şi au manifestat ignoranţă faţă de cerinţele funcţionarilor electorali în ceea ce ţine de desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor.

„În aceste condiţii, CEC constată că asociaţia nu poate fi calificată pentru a înainta observatori la alegerile parlamentare, deoarece aceştia nu au reuşit să desfăşoară un proces de monitorizare independent, imparţial şi corect, cu respectarea prevederilor legislative”, a spus raportorul.

Asociaţia cera acreditarea a 10 persoane. În cadrul şedinţei, reprezentantul asociaţiei, Evghenii Ceban, a menţionat că în 2011 niciodată nu a manifestat comportament agresiv şi violent în calitatea sa de observator.