CEC a respectat legislaţia în procesul de renumărare a voturilor, Iurie Ciocan
https://www.ipn.md/ro/cec-a-respectat-legislatia-in-procesul-de-renumarare-a-voturilor-iurie-ciocan-7965_987180.html
Comisia Electorală Centrală a respectat legislaţia în procesul de renumărare a voturilor, a declarat secretarul CEC, Iurie Ciocan, solicitat să comenteze acuzaţiile PCRM că renumărarea voturilor a eşuat, transmite Info-Prim Neo.
„Dacă unul ori mai mulţi concurenţi electorali cred că li s-a limitat cumva dreptul la această verificare nu au decât să-şi revendice drepturile în căile stabilite de legislaţia în vigoare. Noi suntem ferm convinşi că am procedat corect, în conformitate cu Codul Electoral”, a menţionat secretarul CEC.
Iurie Ciocan a mai spus că fotografierea, copierea sau transcrierea listelor electorale, aşa cum au pretins comuniştii, este interzisă de legislaţia în vigoare.
Reprezentanţii PCRM au acuzat la un briefing de presă că autorităţile electorale le-au interzis accesul la listele electorale şi că mai mulţi saci cu buletine de vot au dispărut din incinta secţiilor de votare unde urmau a fi verificate.
Curtea de Apel Chişinău a respins în aceeaşi zi cele două cereri depuse de PCRM care vizau verificarea listelor electorale la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010.