logo

CEC a prezentat CC documentele necesare confirmării rezultatelor alegerilor


https://www.ipn.md/ro/cec-a-prezentat-cc-documentele-necesare-confirmarii-rezultatelor-alegerilor-7965_1047416.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a prezentat luni, 4 martie, Curții Constituționale documentele și materiale necesare confirmării rezultatelor alegerilor Parlamentului Republicii Moldova din 24 februarie 2019 și validării mandatelor deputaților, transmite IPN.

CEC a prezentat Curții hotărârea și procesele verbale privind totalizarea rezultatelor alegerilor în circumscripția națională și circumscripțiile uninominale, lista candidaților aleși în circumscripția națională și circumscripțiile electorale uninominale, listele candidaților declarați supleanți la funcția de deputat în circumscripția națională, precum și raportul cu privire la rezultatele alegerilor.

CEC a transmis Curții Constituționale și hotărârea și procesele-verbale privind totalizarea rezultatelor referendumului republican consultativ din 24 februarie 2019 și raportul privind organizarea și desfășurarea acestuia.

În termen de cinci zile după primirea actelor de la Comisia Electorală Centrală, dar nu mai devreme de soluționarea definitivă de către instanțele de judecată a contestațiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislație, Curtea Constituțională confirmă sau infirmă, printr-un aviz, legalitatea alegerilor. Concomitent, Curtea Constituțională validează mandatele deputaților aleși și confirmă listele candidaților supleanți.