Comisia Electorală Centrală (CEC) a mai înregistrat două partide şi un candidat independent pentru scrutinul din 30 noiembrie. Este vorba de Uniunea Centristă din Moldova, în frunte cu Mihail Petrache, Partidul Politic „Pentru Neam şi Ţară”, condus de Nicolae Utică, şi juristul Valeriu Pleşca, transmite IPN.
Chiar dacă în programul aprobat anterior de CEC 6 noiembrie este termenul-limită de înregistrare a concurenţilor electorali, comisia a amânat pentru o altă şedinţă decizia în cazul lui Anatolie Doga, care îşi propune să candideze independent. Membrii CEC au avut dubii în privinţa valabilităţii unor semnături în susţinerea candidatului şi şi-au mai luat timp pentru cercetarea listei.
Ordinea în buletinul de vot a concurenţilor înregistraţi astăzi va fi stabilită după ce va fi clarificată situaţia lui Anatolie Doga.
Până în prezent, au fost înregistraţi 25 de concurenţi electorali, inclusiv cei de astăzi, dintre care 21 de partide politice, un bloc electoral şi 3 candidaţi independenţi.
În şedinţa de astăzi, CEC a modificat şi lista PLR, la solicitarea formaţiunii. Pe locul cinci a fost inclusă avocatul Ana Uraschi.