Comisia Electorală Centrală a aprobat Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie în mijloacele de informare în masă. Documentul a fost adoptat cu o propunere parvenită de la Consiliul Audiovizualului, care prevede introducerea unui punct nou care ar permite Consiliului să notifice despre violarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor rezidente din Republica Moldova în materie electorală de către furnizorii de servicii media în afara jurisdicției Republicii Moldova, transmite IPN.
O altă propunere a CA, privind organizarea dezbaterilor electorale exclusiv în perioada campaniei electorale, nu a acumulat suficiente voturi. Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, raportor al proiectului de hotărâre, a menționat că e firesc că dezbaterile electorale nu pot fi organizate în afara campaniei electorale, dar specificul prezentului scrutin este că pentru fiecare concurent electoral campania electorală începe din momentul înregistrării sale. „Regulamentul nostru stabileşte în mod expres că dezbaterile pot fi organizate din momentul când vor fi înregistraţi minimum doi concurenţi electorali. Nu poate fi o dezbatere cu un singur concurent”, a precizat Maxim Lebedinschi.
Potrivit Regulamentului, furnizorii de servicii media publici acordă gratuit concurenților electorali spațiu de emisie câte un minut pe zi. Publicitatea electorală nu poate fi inclusă în programele de ştiri, emisiuni sportive, emisiuni pentru copii, emisiuni cu tematică religioasă. Răspunderea pentru conținutul materialelor electorale publicitare, difuzate sau publicate, o poartă concurentul electoral.
Reflectarea evenimentelor electorale în programele informative și analitice se va efectua fără ca acestea să fie însoţite de comentarii, într-un mod ce evită denaturarea mesajelor concurenţilor electorali şi ale Comisiei Electorale Centrale.
La organizarea dezbaterilor electorale, talk-show-urilor şi a altor emisiuni, furnizorii de servicii media vor asigura respectarea principiilor echilibrului, imparțialității, responsabilității şi pluralismului de opinii în cadrul luărilor de cuvânt ale concurenților electorali. La dezbaterile electorale participă candidaţii la alegeri sau reprezentanţii acestora. Tematica dezbaterilor electorale se stabileşte de către furnizorul de servicii media şi se anunţă odată cu invitarea la dezbateri. Regulile de desfăşurare a dezbaterilor sunt aduse la cunoştinţa concurenţilor electorali în invitaţia de participare şi la începutul emisiunii de dezbateri electorale.
Regulamentul mai stabilește că furnizorii de servicii media vor reflecta campania electorală în aşa fel încât să devină accesibilă și persoanelor cu deficiențe de auz şi vedere.
În ziua precedentă zilei alegerilor şi în ziua alegerilor este interzisă agitaţia electorală. În aceste zile instituțiile mass-media nu au dreptul să difuzeze/publice informaţii care îi pot determina/influenţa pe alegători să voteze pentru unii sau pentru alţi concurenţi electorali. Această interdicţie nu se referă la informaţiile plasate în internet cel târziu în ziua de vineri înainte de ziua alegerilor.