logo

CEC a acreditat 68 de observatori naționali pentru anticipatele din 11 iulie


https://www.ipn.md/ro/cec-a-acreditat-68-de-observatori-nationali-pentru-anticipatele-8011_1081582.html

Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat 68 de persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” în vederea monitorizării alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, transmite IPN

Vicepreședintele CEC, Vladimir Șarban, a precizat că au fost verificate toate aspectele ce ţin de persoanele respective, inclusiv practica anterioară.

Șeful Misiunii Promo-LEX de observare a alegerilor, Pavel Postica, a menţionat că e vorba, în mare parte, de echipa centrală a Misiunii şi de observatorii pe termen lung. Vineri, sâmbătă şi duminică urmează să fie organizate seminare de instruire a acestora, iar de luni persoanele îşi vor începe activitatea de monitorizare în teritoriu.