logo

Ceban și Năstase despre problema transportului public din Chișinău


https://www.ipn.md/ro/ceban-si-nastase-despre-problema-transportului-public-din-chisinau-8006_1069117.html

Cei doi candidați care au acces în turul doi de scrutin pentru alegerea primarului municipiului Chișinău, socialistul Ion Ceban și candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, și-au prezentat, în cadrul primei runde de dezbateri la postul de televiziune ProTV Chișinău, soluțiile pentru problema legată de transportul public și problema parcărilor, transmite IPN.

Candidatul Partidului Socialiștilor pentru funcția de primar al capitalei, Ion Ceban, spune că în prezent în Chișinău sunt 377 de troleibuze și municipalitatea ar avea nevoie de încă minim 150. La fel, există 144 de autobuze și ar fi nevoie de încă minim 100 de autobuze care să circule atât pe rutele legate de suburbii, cât și pe cele interne în Chișinău. Candidatul socialist spune că Chișinăul are nevoie de benzi dedicate pentru fluidizarea traficului, mașini de maxi-taxi care să circule în baza unui orar strict. „Noi vom suplini Parcul Urban de Autobuze, Regia de Transport Electric și vrem să creăm și o întreprindere municipală mare care să gestioneze toate aceste lucruri în privința transportului. Banii îi vom lua atât din municipiu, cât și din exterior. Avem deja unele parteneriate atât cu Belarus, cât și cu alte țări. În această privință, putem să aducem transport ieftin, bun și de calitate care să fie confortabil, să circule la oră și să nu avem ambuteiaje”, a a declarat Ion Ceban.

De asemenea, Ion Ceban spune că nu poate fi vorba acum despre majorarea tarifului pentru transportul public atât timp cât oamenii nu au pensii și salarii mari. „Tariful nu trebuie majorat până nu avem tichet unic electronic, pentru că și de acolo se fură foarte mult”, a afirmat candidatul.

Candidatul blocului ACUM la aceeași funcție, Andrei Năstase, se întreabă de ce nu s-au făcut cele menționate de contracandidatul său și de ce acum, în alegeri, abia se testează unele troleibuze. Politicianul promite că în suburbii va exista transport dedicat și vor fi benzi dedicate autospecialelor. „Vom avea absolut totul, dar toate astea am fi putut să le avem încă patru ani în urmă. Noi am fi putut să rezolvăm multe din astea în acel un an și jumătate în care nu am avut un primar ales care ar fi atras fonduri europene, românești pentru dezvoltarea acestui transport, suplimentarea lui, pentru facerea lui mai eficientă pentru că, în momentul de față, avem nevoie de foarte mult transport, dar nimic din astea nu se va întâmpla, dacă nu vom atrage finanțare externă”, a continuat Andrei Năstase.

Totodată, pentru soluționarea problemei parcărilor din Chișinău, ambii candidați consideră drept soluție construirea parcărilor supraetajate și identificarea și amenajarea locurilor de parcare în curți.

Ion Ceban și Andrei Năstase se vor duela în cel de-al doilea tur pentru alegerea primarului municipiului Chișinău, care va avea loc pe 3 noiembrie.