logo

Cea de-a patra rundă de negocieri va avea loc pe 13 septembrie la Viena


https://www.ipn.md/ro/cea-de-a-patra-runda-de-negocieri-va-avea-loc-7965_1000061.html

Cea de-a patra rundă de negocieri în formatul oficial 5+2 pentru reglementarea conflictului transnistrean va avea loc la Viena pe 13 septembrie. Despre aceasta a declarat prim-ministrul, Vlad Filat, în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la Pro TV. Vlad Filat a menţionat că subiectul reglementării conflictului transnistrean va fi discutat la Moscova şi în cadrul vizitei sale de săptămâna viitoare. „Vom discuta acest aspect. Nu este ceva nou, extraordinar, nu avem ce propune nou. Poziţia Republicii Moldova este foarte clară în acest sens”, a spus premierul. Referitor la următoarea rundă de negocieri, prim-ministrul a spus că urmează să fie reiterate poziţiile. „Avem o relaţie bună, vorbim cu regularitate la telefon. Anumite lucruri s-au reuşit. Eu cred că numai prin comunicare şi încredere ai posibilitatea să rezolvi probleme. Problema transnistreană este una foarte complicată şi fără un dialog permanent nu ai cum să te mişti înainte”, a spus Vlad Filat referindu-se la relaţia cu liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk şi rezolvarea conflictului transnistrean. Ultima rundă de negocieri a avut loc în luna iulie.