logo

Ce riști dacă bei apă de la robinet


https://www.ipn.md/ro/ce-risti-daca-bei-apa-de-la-robinet-7967_1033432.html

Doritorii au putut în această sâmbătă, 18 martie, să testeze calitatea apei pe care o beau la un laborator mobil amenajat în centrul capitalei, în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, în cadrul unei festivități organizate cu prilejul Zilei Mondiale a Apei. Concluzia specialiștilor după testările efectuate este că e mai sigur să bei apă din apeductul municipal decât din fântâni și din sonde arteziene, transmite IPN.

„Ceva ieşit din comun, peste limite, nu am depistat. Cunoaştem bine faptul că apa din fântâni şi din sonde, în comparaţie cu apa de la robinet, are o duritatea mai mare şi o concentraţie mai mare de clor. În probele analizate până acum abateri nu am întâlnit”, a spus Elena Vasiliu, șefa Laboratorului apă potabilă de la „Apă-Canal Chişinău”, după verificarea a peste 20 de probe cu apă.

Oamenii care au venit la festivitate au păreri împărțite despre consumul apei din apeductul municipal. Dacă unii spun că apa este gustoasă și, mai ales, sigură, alții preferă apa îmbuteliată pentru că ar fi „mai curată”. „Am adus probe de apă pentru verificare ca să le demonstrez vecinilor, care refuză să consume apa de la robinet, că aceasta este bună”, a spus o vizitatoare pe nume Ecaterina.

Nina Postică, laborantă la Centrul de Sănătate Publică, a precizat că norma durităţii apei din fântâni şi sondele arteziene este de la 7 până la 10, în timp ce în municipiului Chişinău parametrii depăşesc cifra 11. „Oamenii aduc probe de apă din fântâni, din izvoare, care sunt cu duritatea foarte mărită. Sunt filtre speciale care trebuie instalate pentru înlăturarea durităţii şi pentru a consuma apă de calitate”, a menționat specialista.

Arcadie Rusnac, şeful Departamentului calitate şi control al SA „Apă-Canal Chişinău”, a comunicat că în fiecare lună sunt analizaţi parametrii fiziochimici ai apei din apeductul municipal, iar zilnic sunt testați parametrii sanitari şi microbiologia apei. „Apa de la robinet corespunde tuturor normelor. Locuitorii Chişinăului pot să consume apă fără grijă, apa este bună. Nu există niciun pericol”, a dat asigurări responsabilul de la  „Apă-Canal Chişinău”.

Luminiţa Suveică, directorul Centrului de Sănătate Publică a municipiului Chişinău, a declarat că în aproape 80 la sută din fântânile din suburbiile municipiului Chişinău apa nu corespund normelor sanitare. „Se întâmplă din cauza faptului că teritoriile nu sunt salubrizate, nu se curăţă fântânile după ploi, după deszăpezire. Chiar s-a observat o creştere a maladiilor diareice acute”, a spus Luminiţa Suveică.

Ziua Mondială a Apei este marcată anual pe 22 martie. În Moldova aceasta este sărbătorită pentru a patra oară.