Dacă un cetăţean moldovean ar dispune de o sumă de bani nelimitată şi ar lua decizii numai bazându-se pe calitatea produselor cumpărate, ar conduce un BMW, s-ar duce la concerte cu Dan Bălan, Shakira, Zdob şi Zdub, şi ar merge la meciuri de fotbal cu FC Real Madrid. Acestea sunt rezultatele primului studiu QUDAL - QUality meDAL - DEEPMA în Moldova, transmite IPN.
Cetăţenii moldoveni au fost întrebaţi ce ar cumpăra dacă banii nu ar fi o problemă şi dacă ar trebui să ia în considerare numai calitatea produsului sau serviciului. Majoritatea celor intervievaţi a răspuns că BMW este automobilul care oferă cel mai înalt nivel al calităţii pe piaţa moldovenească. Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo este văzut ca cel mai bun sportiv mondial, în timp ce FC Real Madrid este considerat cel mai bun club sportiv din lume. În categoria celui mai bun artist sau cântăreţ, primul loc a fost ocupat de Shakira.
Când este vorba despre calitatea persoanelor, proiectelor, organizaţiilor etc., respondenţii din Moldova au plasat clubul de fotbal FC Zimbru Chişinău în poziţia de top în categoria celui mai bun club sportiv din Moldova, în timp ce Constantin Ţuţu este văzut drept cel mai bun sportiv. La categoria „Cel mai bun grup de muzică moldovenesc”, majoritatea moldovenilor i-au nominalizat pe Zdob şi Zdub, în timp ce la categoria cel mai bun cântăreţ din Republica Moldova pe primul loc a ieşit Dan Bălan.
La categoriile comerciale ale studiului, cetăţenii moldoveni au numit ca furnizori de cea mai bună calitate: Alba (categoria: lapte); Dalba (orez); Apple (telefoane mobile); Nivea (cremă de faţă); Acer (notebook); Adidas (încălţăminte sport); Moldova-Agroindbank (bancă); Asito (companie de asigurări), Visa (credit card) etc.
Studiul QUDAL - QUality meDAL Moldova 2014/2015 a fost efectuat de organizaţia elveţiană ICERTIAS - International Certification Association GmbH pe teritoriul Republicii Moldova în iunie 2014, prin intermediul unui sondaj online şi al metodei CAWI - DEEPMA (Interviu Web Asistat de Calculator Conştientizare Profundă). 1200 cetăţeni moldoveni cu vârsta de peste 15 ani, utilizatori de internet, au participat la cercetare. Sondajul a acoperit întreg teritoriul Republicii Moldova.