 |
|
| Veaceslav Craciun | |
Sărbătoarea Limba noastră a trecut neobservată în Găgăuzia. În autonomie nu au avut loc ședințe festive, concerte, iar conducerea locală nu s-a obosit cu felicitări în adresa populației. Toate acestea sunt o dovadă în folosul opiniei pe larg răspândite în Moldova că găgăuzii nu cunosc și nu agreează limba română. Dar în mare măsură acesta este un stereotip. Întâi și-ntâi, populația găgăuză niciodată nu a fost ostilă limbii române. Și dacă e să te întrebi cine se face vinovat că Găgăuzia rămâne a fi una din regiunile cele mai nevorbitoare de limbă română, căutările ar trebui să înceapă la Chișinău.
„Volapük-ul moldovenesc”
Când la sfârșitul secolului XVIII – începutul secolului XIX coloniștii găgăuzi se mutau din Balcani în Basarabia de Sud, ei se stabileau pe pământuri puțin populate, având în vecinătate, în afară de moldoveni, localități bulgărești, germane, albaneze, ucrainești etc., care formau un buchet etnolingvistic pestriț. În aceste condiții, foloseau, oare, găgăuzii limba celei mai numeroase etnii ca mijloc de comunicare cu lumea înconjurătoare?
Despre aceasta se poate afirma cu siguranță vorbind, cel puțin, despre acele sate găgăuzești, care au făcut parte din componența județelor Cahul și Ismail din Principatul Moldovei.
Cât despre ceilalți găgăuzi, care au rămas tot timpul în hotarele Imperiului, o anumită închipuire privind prezența limbii moldovenești în viața lor o oferă cercetările savantului rus Valentin Moșcov, care a vizitat cu o expediție etnografică câteva sate găgăuzești la sfârșitul secolului XIX.
În lucrarea „Graiurile găgăuzilor basarabeni”, care a constituit un capitol separat din cartea altui etnograf rus de origine germană Vasilii Radlov „Mostre de literatură populară a poporațiilor turcice”, Moșkov, în special, notează că „într-o asemenea diversitate etnografică a populației basarabene, fiecare individ trebuie să cunoască cel puțin două limbi, dar nu e o raritate să întâlnești și cunoscători a trei limbi”.
Și apoi:„E de la sine înțeles că această masă polilingvă are nevoie de o limbă comună, un volapük pe înțelesul tuturor. Până nu demult, rolul acestui volapük l-a jucat limba populației dominante – moldoveneasca, iar în ultimul timp, datorită școlilor, începe să-și facă loc rusa, dar încă foarte încet”.
Moșcov și-a redactat observațiile la sfârșitul secolului XIX, iar cartea a ieșit de sub tipar în 1904. Se poate considera că până la „perioada românească” situația n-a suferit schimbări esențiale și limba moldovenească putea fi folosită de găgăuzi în comunicarea de afaceri și de comerț.
22 de ani de „instruire eficientă” și neantul sovietic
Poziția limbii în mediul populației găgăuze s-a schimbat radical în perioada interbelică, când Basarabia s-a aflat în componența Regatului România. Pe parcursul a 22 de ani (apropo, perioadă mai scurtă decât anii independenței) câteva generații de copii găgăuzi, preponderent, băieți, au făcut cel puțin 4 clase de scoală în limba română. Până azi mulți bătrâni găgăuzi trecuți de 80 de ani țin minte foarte bine limba română.
După încheierea celui de-al doilea război mondial și instaurarea cu desăvârșire în ținut a puterii sovietice, limba română a trecut pe plan secund. Aceasta nu numai din cauza apariției unei contrapuneri între „moldovenească” și „română”, dar și ca urmare a diminuării rolului acestei limbi în viața găgăuzilor. Dominația limbii găgăuze în comunicarea familială și cea informală, iar a limbii ruse în domeniul instruirii și a lucrărilor de secretariat, pur și simplu, nu au lăsat loc pentru o a treia limbă.
Cu toate acestea, în pofida faptului că numărul găgăuzilor care posedau limba română/moldovenească în perioada sovietică scădea vertiginos, ar fi incorect să vorbim despre prezența românofobiei. Mulți reprezentanți ai intelectualității găgăuze din acea vreme stăpâneau perfect limba română. Găgăuzii puteau lua cunoștință de lucrările lui Creangă, Eminescu și alți clasici români în traducerea lui Nicolai Tanasoglu și Nicolai Baboglu. Literatura română a fost popularizată de către Fiodor Angheli, cunoscut diplomat și scriitor moldovenesc de proveniență găgăuză până la moartea sa în 2014. Dar asta e, de fapt, istorie recentă, în care poziția limbii române în Găgăuzia este ambigue.
Vor, dar nu posedă
În anul 1994 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legea „Cu privire la statutul juridic special al Gagauz-Yeri”, care stabilea că limba moldovenească, de rând cu cea găgăuză și rusă, este limba oficială a autonomiei. Chiar în lipsa unor cercetări speciale, puțin probabil că cineva va contesta că anume limba moldovenească e cea mai vulnerabilă în autonomie.
În 3 orașe și 23 de localități funcționează doar două școli cu limba română de instruire. Cunoștințele copiilor găgăuzi a limbii române se limitează la programul școlar și, în lipsa unui mediu de comunicare, nu se dezvoltă. Ceea ce deloc nu înseamnă că locuitorii din autonomie nu vor să studieze limba română. Aceasta rezultă și din cercetările sociologice.
În anul 2016 Institutul de Politici Publice a realizat un studiu referitor la gradul de integrare a UTA Gagauz-Yeri și a raionului Taraclia în societatea Republicii Moldova. Rezultatele confirmă impresia generală: găgăuzii posedă insuficient limba română, dar admit că trebuie s-o cunoască.
Astfel, conform datelor studiului, 48,4 la sută din locuitorii chestionați ai Găgăuziei au numit rusa, iar aproape 45 la sută limba găgăuză ca limbă de comunicare în familie. Moldoveneasca/româna e vorbită acasă de doar 2,6 la sută. Dar răspunzând la întrebarea dacă e necesară copiilor cunoașterea limbii de stat, 77,9 la sută din cei chestionași ai dat un răspuns afirmativ.
Merită a fi analizate și răspunsurile respondenților găgăuzi la încă o întrebare din chestionar. La solicitarea de a relata ce trebuie de făcut pentru ca cetățenii Moldovei care nu posedă limba de stat s-o învețe, cele mai frecvente 3 răspunsuri cereau „predarea limbii de stat în toate localitățile”, „îmbunătățirea instruirii în școală” și „sporirea numărului de ore de predare a limbii de stat în școli”. Aceste solicitări, cel puțin, ultimele două, presupun finanțare de stat. Aceasta e o problemă netrecătoare a Moldovei. Autoritățile dau de înțeles că locuitorii din regiune trebuie să cunoască limba de stat, dar nu le acordă nicio susținere.
„Bani nu sunt, dar învățați”
Cîțiva ani în urmă a existat percepția că Moldova a revăzut abordarea acestui subiect. A fost adoptat Programul de activitate a Guvernului pentru anii 2016 – 2018, unde e stipulată într-un paragraf separat „implementarea programului de lungă durată”, care prevede predarea limbii de stat și găgăuze” în Gagauz-Yeri.
Anul 2018 deja e pe sfârșite, dar programul promis nu e nici implementat, nici aprobat.
Prim-adjunctul bașkanului Găgăuziei Vadim Ceban, vorbind pe data de 27 august la televiziunea publică din regiune, a relatat că a discutat perspectivele acestui program cu ministrul educației, culturii și cercetărilor Monica Babuc. Conform acestuia, ministerul acordă importanță programului în cauză, doar atât deocamdată, și noutăți în acest sens ar putea avea loc doar după alegerile parlamentare.
În Găgăuzia zilelor noastre crește interesul față de limba română. Mulți tineri găgăuzi și părinții lor realizează că cunoașterea limbii de stat nu este „o datorie” abstractă, ci un factor de competitivitate și de împlinire profesională. Despre aceasta vorbește în ultimii ani și interesul familiilor găgăuze față de înscrierea în cele două licee „românești”. Neschimbată rămâne doar politica Republicii Moldova, care amintește de bine cunoscutul dialog al premierului rus cu pensionarii din Crimeea: „bani nu-s, dar voi țineți-vă”.
P.S. Pentru a evita discuții neproductive, aparenta dificultate de numire corectă a limbii de stat a fost substituită prin alternarea arbitrară a denumirii de „moldovenească” și „română”. Abordarea în cauză presupune că cititorul va numi limba după bunul său plac, în conformitate cu propria sa închipuire despre subiectul discuției.
IPN publică în rubrica Op-Ed articole de opinie semnate de autori din afara redacţiei. Opiniile exprimate în aceste materiale nu neapărat coincid cu opiniile redacţiei.