logo

CE a aprobat un plan de relansare economică pentru Moldova. Bugetul e de 600 mln euro


https://www.ipn.md/ro/ce-a-aprobat-un-plan-de-relansare-economica-pentru-7967_1082062.html

Un plan de relansare economică, de 600 de milioane de euro, pentru următorii trei ani, a fost aprobat de Comisia Europeană pentru Republica Moldova. Deputatul european Siegfried Mureșan (PNL), președinte al Delegației Parlamentului European la Comitetul Parlamentar de Asociere UE-Moldova, a declarat că planul, anunțat astăzi de Comisia Europeană, este cea mai bună veste pe care cetățenii Republicii Moldova au primit-o de la Uniunea Europeană de la liberalizarea regimului de vize, notează IPN.

„Este singurul astfel de pachet economic acordat de Uniunea Europeană unei țări din vecinătatea estică. Planul de relansare economică pentru Republica Moldova nu ar fi fost posibil fără colaborarea extrem de strânsă dintre președinta Maia Sandu și instituțiile Uniunii Europene. Banii vor merge, în primul rând, în conectivitate, adică investiții în infrastructura rutieră, digitală, energetică, apoi în competitivitatea economică și sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și în reformele pe care le așteaptă cetățenii Republicii Moldova în administrația publică, domeniul bugetar, justiție și combaterea corupției”, se arată în declaraţia lui Siegfried Mureșan.

Deputatul european a remarcat că ajutorul a fost anunțat de Comisia Europeană la fix o săptămână de la vizita de lucru pe care a efectuat-o în Republica Moldova alături de președintele delegației Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrius Kubilius, și de vicepreședintele delegației Parlamentului European la Adunarea parlamentară Euronest, Andrzej Halicki.