logo

CCI lansează un al doilea instrument alternativ de soluţionare a litigiilor


https://www.ipn.md/ro/cci-lanseaza-un-al-doilea-instrument-alternativ-de-solutionare-a-litigiilor-7966_1024017.html

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova şi-a propus să fie partenerul instituţiilor care realizează reformele ce contribuie la îmbunătățirea actului justiției în ţară, a menționat marți, 1 decembrie, președintele Camerei de Comerț și Industrie Valeriu Lazăr la evenimentul de lansare a Centrului de mediere al CCI. Potrivit afirmațiilor sale, membrii CCI sunt interesați ca actul justiției în Republica Moldova să fie cât mai bun per ansamblu, dar, în primul rând, din perspectiva agenților economici. Ei întră în diverse relații economice, se întâmplă să apară litigii, iar soluționarea acestora în mod tradițional, adică prin apelarea la instanța de judecată, solicită mult timp, dar și mulți bani.

„Avem institutul arbitrajului pe lângă CCI, modalitate alternativă de soluționare a litigiilor. Anul acesta, au fost soluționate prin arbitraj peste 100 de litigii. Nu că ar fi motiv de laudă, dar apariția unor litigii, divergențe este specifică unei economii în tranziție, cu probleme, precum este economia Moldovei. Astăzi, cu suportul partenerilor, lansăm un alt instrument alternativ de soluționare a litigiilor –medierea”, a specificat Lazăr.

Președintele CCI a mulțumit partenerilor în lansarea Centrul de mediere, și anume Centrului de soluționare eficientă a litigiilor din Marea Britanie, care a acordat ajutor consultativ permanent, BERD - finanțatorul acestui proiect, misiunii diplomatice a Marii Britanii și Irlandei de Nord, altor parteneri.

„Ne propunem să devenim nu doar un Centru de mediere, dar un Centru de Excelență, adică nu doar să oferim soluții  pentru depășirea litigiilor, dar să fim și formatori, să elaborăm diverse metodologii necesare medierii. Totodată, vrem să contribuim la crearea cererii. Pentru că putem să avem mediatori foarte buni, dar la fel de important este ca agenții economici să apeleze la această metodă alternativă de soluționare a litigiilor. Și, de asemenea, am dori ca Centrul de mediere să contribuie la soluționarea litigiilor, apărute nu doar între agenții economici, dar și cele între agenții economici și instituțiile statului cu funcții de reglementare” a mai adăugat Lazăr.

Ministrul justiției Vladimir Cebotari a salutat lansarea de către CCI a Centrului de mediere. „În vară Parlamentul a aprobat o nouă lege privind medierea și noi sperăm că ea ne va permite să relansăm instituția medierii. Succesul, în mare măsură, depinde de cât de puternică este platforma, în baza căreia noi construim această instituție a medierii. O altă platformă mai reușită decât cea a CCI, cel puțin eu, nu aș putea să identific”, a relevat Cebotari.

Ambasadorul Marii Britanii şi al Irlandei de Nord în Republica Moldova Phil  Batson a apreciat că medierea are un rol foarte important în afaceri, pentru a reduce corupţia şi pentru soluţionarea litigiilor dintre antreprenori. „Dezvoltarea mecanismului de mediere va oferi moldovenilor o situaţie în care vor avea de câştigat toţi, iar Marea Britanie va susţine acest sistem în Republica Moldova”, a  subliniat el.

Directorul Centrului de mediere pe lângă CCI, Andrei Balan, s-a referit la unele momente ale noii legi privind medierea, cum ar fi scutirea de plata taxei de stat, investirea cu forță executorie a tranzacțiilor de împăcare în dosarul de mediere. Totodată, el a informat asupra procedurii de selectare a mediatorilor ce vor fi implicați în activitatea Centrului de mediere pe lângă CCI, importanța experienței profesionale a mediatorilor pentru ca Centrul de mediere să se bucure de încrederea operatorilor economici beneficiari.

Potrivit Consiliului de mediere, în prezent, în Moldova sunt atestate 70 de birouri de mediatori și 655 de mediatori autorizați.