CCA va monitoriza altfel instituţiile audiovizuale în electorală
https://www.ipn.md/ro/cca-va-monitoriza-altfel-institutiile-audiovizuale-in-electorala-7965_986150.html
Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a adoptat vineri, 29 octombrie, o nouă metodologie de monitorizare a radiodifuzorilor naţionali în campania pentru alegerile parlamentare anticipate, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele CCA, Gheorghe Gorincioi, a declarat că noua metodologie a declanşat doar reacţii pozitive în cadrul dezbaterilor pe marginea acestui document, atât din partea radiodifuzorilor, cât şi a societăţii civile.
Dinu Ciocan, şeful Direcţiei Monitorizare a CCA, a spus că metodologia a fost elaborată de experţii Consiliului Europei Richard Carver (Media Oxford Research, Marea Britanie) şi Marek Mracka (MEMO98, Slovacia). “Documentul conţine câteva tipuri de metodologii de monitorizare odată ce obligaţiile legale ale radiodifuzorilor solicită diferite tipuri de monitorizări. CCA are nevoie de această metodologie pentru a monitoriza respectarea legislaţiei în vigoare de către radiodifuzori din Moldova”, a menţionat Dinu Ciocan.
Noua metodologie este elaborată în cadrul Programului Comun al Uniunii Europene şi Consiliului Europei „Programul privind Susţinerea Democraţiei în Moldova”, cu un buget de 4 000 000 de euro şi va fi implementat până în iunie 2011.