logo

CCA va anunţa un nou concurs pentru suplinirea funcţiilor de membru al CO


https://www.ipn.md/ro/cca-va-anunta-un-nou-concurs-pentru-suplinirea-functiilor-de-7967_1020652.html

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) va anunţa un nou concurs pentru suplinirea celor două funcţii vacante de membru al Consiliului de Observatori (CO) al Instituţiei Publice Naţionale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova”. În şedinţa de luni, 8 iunie, niciun candidat care şi-a depus dosarul nu a înregistrat numărul necesar de voturi pentru a fi ales, transmite IPN.

În concursul anunţat de consiliu s-au înscris 10 persoane, unul dintre care s-a retras, iar trei nu s-au prezentat. Dar şi cei prezenţi au dezamăgit. Potrivit membrilor CCA, atitudinea concurenţilor faţă de acest concurs lasă de dorit, în condiţiile în care Consiliul de Observatori este unul dintre organele de conducere ale TRM  şi este o responsabilitate foarte mare pentru cei care ajung să devină membri.

CCA urmează să anunţe un nou concurs în termen de 15 zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Anterior a fost selectată candidatura lui Vitalie Tabunşcic, fost membru al CCA, dar mai e nevoie să fie selectate 3 candidaturi, pentru a propune Parlamentului câte 2 candidaturi pentru fiecare din cele 2 funcţii vacante.  

Activitatea CO a fost blocată de la sfârşitul anului 2013, când s-a încheiat mandatul a 6 membri din 9. La începutul lunii martie, Parlamentul a confirmat în funcţia de membru al CO 4 persoane: Vitalie Ţapeş, Stela Nistor, Ludmila Vasilache şi Lilia Gurez.