logo

CCA a acordat licenţe pentru circa 20 de frecvenţe radio disponibilizate


https://www.ipn.md/ro/cca-a-acordat-licente-pentru-circa-20-de-frecvente-radio-disponibilizate-7967_966577.html

Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a acordat marţi, 25 septembrie, licenţe pentru circa 20 de frecvenţe radio disponibilizate. Frecvenţele radio disponibile vor fi disputate în şedinţa de miercuri, 26 septembrie, iar frecvenţele TV scoase la concurs – o zi mai târziu. Radio „Vocea Basarabiei” a obţinut, cu votul a 5 dintre membrii Consiliului, licenţă pentru frecvenţa 91,90 MHz din Căuşeni, care îi va permite să-şi transmită semnalul şi în raioanele de est ale ţării. Fostul utilizator al frecvenţei – postul „Autoradio”, nu a obţinut nici un vot pentru această licenţă. Frecvenţa 92,00 MHz, Bălţi, care a aparţinut până în prezent postului “Vanoles”, a fost acordată unui nou post muzical de radio – „Retro Moldova”, care promite să emită în limba română. Posturile „Radio Prim” (99,90 MHz, Glodeni) şi „Radio Sângera”(96,2 MHz, Chişinău) şi-au păstrat frecvenţele. Reţeaua statală de frecvenţe radio scoasă la concurs rămâne în folosinţa postului public „Radio Moldova”. La concursul pentru frecvenţe participă în total 48 de concurenţi. Cele mai solicitate frecvenţe radio sunt: 90,5 MHz Bălţi – 14 solicitanţi; 88,0 MHz Chişinău – 10 solicitanţi; 92,3 MHz Cahul şi 92,6 MHz Cahul – câte 7 solicitanţi. La canalele TV 39 din Ungheni, 48 din Cahul, 51 din Chişinău şi 55 din Comrat, aspiră câte 3-4 posturi.